După 66 de ani de lux și plăcere, revista Playboy își închide definitiv ediția printată, după numărul de primăvară care se va găsi la chioșcurile de ziare în această săptămână.
După o vreme îndelungată în care a oferit plăcere publicului masculin și a normalizat latura nudă a feminitătății, revista Playboy își închide ediția printată în Statele Unite ale Americii, țara în care s-a născut și a devenit legendară.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Ben Kohn, CEO al Playboy Entreprises, a dezvăluit că panica și tulburarea cauzate de pandemia coronavirusului i-a obligat pe angajați să accelereze o decizie pe care o avuseseră în plan cu ceva vreme în urmă. Altfel, apariția neașteptată a coronavirusului grăbește închiderea uneia dintre cele mai de succes reviste din toate timpurile.
Pentru că multă lume se întreabă ce va urma după închiderea ediției printate, conducerea vine cu un răspuns pe care, probabil mulți bărbați îl așteptau. Așadar, după aproape șapte decenii de fotografii care au „incitat la păcat”, conducerea revistei se va concentra de acum înainte pe versiunea digitală, publicând ediții printate doar cu ocazii speciale. Acesta a afirmat că această schimbare a fost adoptată și pentru a îndeplini cerinţele actuale ale cititorului, dar și pentru că va putea fi accesată zilnic, nu doar o dată la trei luni, ca și în cazul celei tipărite.
CEO-ul Ben Kohn a declarat că „revista era deja în declin înainte de pandemia coronavirusului, deoarece pornografia a proliferat online. Până în 2017, era încă publicată lunar, dar în 2019 era deja trimestrială și fără publicitate. Pe de altă parte, Playboy nu moare odată cu sfârșitul revistei tipărite, deoarece în ansamblu ea încă există și generează 3 miliarde de dolari în fiecare an.” Omul de afaceri a mai explicat că abonamentele video au crescut cu 30% an de an, iar implicarea pe social media a crescut cu 50% în ultimele șase luni.