05 oct. 2024 | 16:51

Cine a creat rochia de mireasă a Lorei. Surpriză de proporții, numele la care nimeni nu se aștepta

Monden
Cine a creat rochia de mireasă a Lorei. Surpriză de proporții, numele la care nimeni nu se aștepta
Cine a creat rochia de mireasa a Lorei

Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit religios sâmbătă, 5 octombrie 2024. La ora 14, mirii au ajuns la biserică emoționați, mai ales Ionuț Ghenu, una dintre cele mai mari dorințe ale sale fiind să ajungă în fața altarului.

Lora și Ionuț Ghenu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu

„E un moment super special pentru mine și l-am așteptat încă de când eram mic. Mi-am dorit. Pentru mine este cel mai special moment din viața mea și până acum a fost chiar așa cum am visat”, a spus Ionuț Ghenu la ieșirea din biserică.

Nunta a fost așteptată cu nerăbdare de Lora și Ionuț Ghenu, având în vedere că, până acum, cei doi au încercat de mai multe ori să facă nunta, însă Universul le-a pus tot felul de piedici.

„Am amânat de multe ori (n.r. nunta), dar iată că a fost 2024 momentul. Este un an foarte special, un an karmic, un an cu o energie foarte puternică și anul acesta ne-a ales pe noi. Suntem fericiți. Pe nași îi iubim foarte mult, ne-au ajutat în toată relația noastră. Au fost lângă noi de la început și abia așteptăm să plecăm într-o vacanță”, a declarat Lora după ceremonia religioasă.

Citește și Mesajul ascuns în buchetul de mireasă ales de Lora. Ce simbolizează florile din ziua nunții cu Ionuț Ghenu

Nuntă cu 400 de invitați

După cununia religioasă, mirii și nuntașii s-au îndreptat către un local exclusivist din Snagov, unde va avea loc marea petrecere cu 400 de invitați. Lora și Ionuț Ghenu vor face dansul mirilor pe melodia cântată chiar de fiica nașilor. Potrivit miresei, a întâlnit-o pe tânără artistă pe vreme când se afla în juriul Next Star.

„Rochia o schimb la valsul mirilor, iar apoi mă schimb înapoi în rochia aceasta frumoasă. Am ales ca la valsul mirilor să ne cânte Francis, este fata nașilor noștri, pe care am cunoscut-o când eram în juriu la Next Star și ea era un copil mic. A cântat superb și acum iată că îmi cântă valsul mirilor. Abia aștept! Sper să nu se emoționeze foarte tare, pentru că este și ea foarte emotivă. Nu mă fură nimeni. Nu vreau să ratez nicio secundă din această seară. Asta cu furatul miresei este un obicei barbar, de acolo s-a pornit și s-a tot adaptat pentru amuzamentul oamenilor și relaxarea miresei. Eu dacă o să fiu obosită o să mă duc puțin în spate, că avem o cameră acolo și am să stau întinsă 20 de min să îmi revin”, a mai dezvăluit Lora.

Cine e Alexandra Calafeteanu, designerul care i-a făcut rochia de mireasă

În ziua nunții, Lora a îmbrăcat o creație făcută de Alexandra Calafeteanu, designer vestimentar de prestigiu: „Am lucrat și eu la rochie. A fost o experiență foarte frumoasă”, a spus mireasa.

Alexandra Calafeteanu a absolvit Universitatea Națională de Arte, București, secția design vestimentar, urmând apoi masterul în design vestimentar și pedagogia artei.

„De peste zece ani, ideile, schițele, materialele textile prind viața în propriul atelier și în prezent sunt fashion editor la revista Avantaje, ce aparține trustului de presă Ringier. Lucrez din 2006 ca stilist și fashion editor la diverse publicații glossy, fiecare ședința foto sau persoană întâlnită în acest timp a fost pentru mine, o reală inspirație”, se arată pe site-ul ei.

Vezi și Cine sunt și cum arată nașii de cununie ai Lorei și Ionuț Ghenu. Detaliul de la nuntă care a atras atenția invitaților

Parteneri
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii într-o bancă maghiară
Redactia.ro
Cine deține, de fapt, tiktok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro