Camera Deputaților a adoptat un proiect care vine în ajutorul părinților. Cum și când pot primi 710 lei de la stat direct pe card?
Camera Deputaților a adoptat, joi, un proiect de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă. Actul normativ a fost adoptat cu 249 de voturi ”pentru”, două ”împotriva” și 18 abțineri. Acesta are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare de către autoritățile administrației publice locale a unui ajutor familiilor cu copii de vârstă preșcolară pentru plata serviciilor oferite de bonă.
Categoriile de persoane eligibile, anume cele ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu trec de 3.500 de lei, pot beneficia de ajutor pentru plana bonelor.
Sprijinul se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară părintelui, persoanei desemnate de părinte pentru întreținerea micuțului, pe perioada absenței părinților, sau reprezentantului legal la care copilul locuiește în mod statornic.
Categoriile de persoane care pot primi acest sprijin financiar:
Pentru determinarea venitului net lunar se ia în calcul media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele șase luni anterioare cererii dreptului la ajutorul financiar, care se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.
Nu se poate beneficia de acest ajutor dacă persoana este: asistent maternal profesionist iar copilul/copiii sunt în întreținerea acestuia, asistent maternal al micuțului sau beneficiază de indemnizația prevăzută în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, se află în perioada de concediu pentru creșterea micuților, potrivit Agerpres.