29 aug. 2024 | 10:52

Vreme severă în jumătate de țară. Alertă ANM de ploi torențiale și vijelii

Vremea Meteo
Vreme severă în jumătate de țară. Alertă ANM de ploi torențiale și vijelii

Așa cum era anunțat la finalul săptămânii trecute, în aceste zile este anunțată vreme severă în jumătate de țară. Astăzi avem parte de o nouă alertă ANM de ploi torențiale și vijelii, așa că atenție dacă plecați la drum.

Meteorologii anunță vreme severă în jumătate de țară

După alte câteva zile de caniculă, zăpușeală și fără adieri de vânt, se pre că cel puțin în anumite zone din țară apare o vreme severă, dar și o posibilă avertizare meteo de furtunăVorbim așadar de fenomene extrem în aproape jumătate de țară.

În acest context, ANM a mesi trei avertizări importante pentru azi și mâine, 30 august, de instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă și averse torențiale, importante cantitativ.

Alertă ANM de ploi torențiale și vijelii

Două din aceste noi avertizări sunt de Cod Galben, pentru aproape toate regiunile, dar concret și pentru județele Tulcea și Constanța. Conform primei avertizări, fenomenele sunt de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă:

„În intervalul menționat, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50…60 km/h) și vijelii.

Izolat vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.”, anunță ANM.

Cea de a doua avertizare de cod galben, așa cum spuneam, vizează sud-estul României, în Tulcea și Constanța, unde a fost emisă o alertă ANM care anunță ploi torențiale și vijelii:

„În județul Tulcea și zona continentală a județului Constanța, vor fi averse și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.”

Atenție! Cod portocaliu de averse torențiale, importante cantitativ

În afară de cele două avertizări, ANM a anunțat și că vor fi averse torențial, o alerta de cod portocaliu, în special în sud-estul țării, iar avertizarea este valabil pentru următoarele 24 de ore:

„În intervalul menționat, în zona litorală a județului Constanța vor fi averse torențiale și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.”

Cantitățile de apă preconizate pentru litoral sunt însemnate, existând toate șansele ca aceste fenomene să apară și în Capitală, precum și în alte zone nevizate de această alertă ANM cu ploi torențiale și vijelii de astăzi.

Deși vin ploile, zăpșeala și valorile termice ridicate se vor menține în restul țării, cel puțin până la fnalul acestei săptămâni.

Digisport.ro
Unde s-a angajat Neil Lennon, după ce n-a rezistat decât 6 meciuri în România
Stirile PROTV
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Pâinea care poate face ravagii în organism. Teoretic, e foarte sănătoasă
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Cum este raiul în realitate: relatarea unui reputat neurochirurg care a intrat în comă. „A fost dovada incontestabilă a realității experienței mele”
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Ceaiul care te va ajuta să dormi ca un bebeluș. E preparat din coaja unui fruct regăsit în orice magazin
Click.ro
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Ce scria CIA despre Nicolae Ceaușescu în ultimele sale zile de viață. Spionii din timpul Revoluției
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
România, o mare forță în UE. Alianța ISTORICĂ ce schimbă viitorul din temelii
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
Răsturnare de situație în ALEGERILE din SUA! ADEVĂRUL despre TRUMP și KAMALA
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro