25 aug. 2024 | 15:26

Cât a plătit un român pe o porție de șnițel cu cartofi prăjiți în Mamaia. Prețuri de infarct la “împinge tava”

Social
Cât a plătit un român pe o porție de șnițel cu cartofi prăjiți în Mamaia. Prețuri de infarct la “împinge tava”
Cat a platit un roman pe o portie de snitel cu cartofi prajiti in Mamaia

Wow, cât a plătit un român pe o porție de șnițel cu cartofi prăjiți în Mamaia. Prețurile sunt de speriat pe litoralul românesc, chiar și la restaurantele de tip “împinge tava”, unde în trecut se mânca cu mai puțini bani.

Cât a plătit un român pe o porție de șnițel cu cartofi prăjiți în Mamaia

Vacanța în România nu este pentru oricine. Dacă în trecut românii fără prea mulți bani alegeau litoralul românesc, spre deosebire de cei cu bani, iată că situația s-a inversat, în prezent. Cei care merg la mare în România sunt românii cu bani. Dovezi sunt la tot pasul pe  internet, unde oamenii postează diferite ”probe”.

O astfel de probă a fost postată recent de un turist care a ales litoralul românesc. Bărbatul a rămas șocat de nota de plată primită, după ce a ales să mănânce într-un restaurant de tip ”împinge tava”. Acesta a postat nota de plată, din care reiese că a consumat un cappucino, un șnițel de pui, o porție de cartofi prăjiți și a consumat și o apă minerală la 750 de mll. Bărbatul a fost nevoit să scoată din buzunar aproape 90 de lei. Citește și Noua plajă din România, mult mai liniștită decât Mamaia sau Vama Veche. Turiștii pot să facă un grătar fără să fie deranjați

”Mie mi se pare multișor”

Acesta a postat fotografia pe o rețea socială, alături de următorul mesaj: „Prețuri la “impinge tava” la Mamaia. Mie mi se pare multișor pentru o singura persoana la “impinge tava”, a scris turistul român.

La un calcul simplu constatăm o situație halucinantă: carnea de pui a ajuns să coste peste 200 de lei kilogramul, iar cartofii sar și ei de 100 de lei kilogramul, pe final de sezon.

Pe măsură ce sezonul estival 2024 a început, comercianții de pe litoral au majorat considerabil și prețurile băuturilor. Mai ales pentru bere, cea mai căutată în zilele toride de vară. Astfel, un pahar de bere Ciuc draft se vinde acum la prețul de 11 lei, în timp ce un pahar de bere Heineken draft ajunge la 16 lei.  Aceste prețuri sunt mai mari față de anii trecuți, iar creșterea poate fi atribuită atât inflației, cât și costurilor mai mari de operare pentru barurile și restaurantele de pe litoral. Citește și Câți bani costă să te relaxezi o zi pe cea mai scumpă plajă din Thassos: “E tot un fel de Mamaia”

Vă reamintim că pe litoral există 51 de hoteluri all inclusive, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut. Pe litoralul românesc sunt acum 4.000 de unități de cazare, din care 387 de hoteluri: opt de cinci stele, 81 de patru, 210 de trei, 73 de două și 15 de o stea, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).