Silviu Prigoană este în doliu. Tatăl omului de afaceri a decedat în urmă cu puțin timp și a fost înmormântat, dar rudele acuză că au aflat despre tragicul eveniment abia după înhumare. Ce spune Prigoană despre acuzațiile aduse de rude.
Vasile Prigoană, tatăl lui Silviu Prigoană, a murit la 93 de ani. Acesta a fost înmormântat, dar nu toți membrii familiei au aflat despre eveniment. Frații și nepoții lui Silviu Prigoană acuză că nu au fost anunțați cu privire la moartea acestuia și că nu au putut participa la înmormântare.
Rudele au aflat vestea cu întârziere și, culmea, nu de la Silviu Prigoană. Afaceristul și-a înmormântat tatăl, iar una dintre nepoatele sale îi aduce acuzații serioase. Femeia, pe nume Cristina, spune că nici nu știe unde a fost înmormântat bunicul ei, pentru a-i putea aprinde o lumânare.
”Tatăl meu a discutat cu cineva care i-a confirmat că bunicul meu a murit. Eu sunt fiica lui Valentin, unul dintre cei trei frați de-ai lui Silviu Prigoană. Toată această poveste mi se pare un film. Noi nu știm exact când a fost îngropat, unde a fost înmormântarea, unde a locul acesta de care spune el, cavoul familiei. Noi suntem din Gherla, toată lumea e de acolo. Eu nu am înțeles niciodată războiul dintre Silviu Prigoană și restul fraților. Ceilalți frați, cei trei, se înțeleg bine între ei. Cumva era previzibil că se va ajunge la ceva de acest gen”, a spus Cristina, nepoata lui Silviu Prigoană, pentru Spynews.ro.
Omul de afaceri nu a rămas indiferent la reacția familiei. Silviu Prigoană spune că niciunul dintre frații săi nu s-a interesat de tatăl lor în ultimii ani și că nu consideră că era necesar să îi anunțe cu privire la moartea lui Vasile Prigoană.
”Impresionant, îmi dau lacrimile…! Nu am ce să vă povestesc mai mult despre un cetățean decedat, a decedat mai demult, nu mai contează, e o chestie de familie. Unde scrie că trebuie să-i anunț? De ce să fie normal să-i anunț? Deci fiii sunt numai la înmormântare, când e vorba de întreținut în ultimii 9 ani nu mai sunt fii. Data înmormântării probabil nu se știe, dar data zilei de naștere probabil că se știe. În ultimii 9 ani i-au trimis o felie de tort, dacă își făceau griji? De cele trei operații de cancer de ce nu au fost interesați să vadă când le-a făcut tata?”, a declarat Silviu Prigoană pentru sursa menționată.