Blestemul medaliei de aur pentru primul român care a câștigat-o la Jocurile Olimpice. Iosif Sîrbu a sfârșit într-un mod tragic

De-a lungul timpului, sportivii români au câștigat numeroase medalii la edițiile Jocurilor Olimpice. Cine este însă primul sportiv român care a câștigat aurul olimpic? Iosif Sârbu a avut o poveste de viață care s-a încheiat tragic și pe care nu mulți o cunosc. Ce s-a întâmplat la 12 ani după ce a obținut aurul.

Final tragic pentru primul român care a câștigat aurul la Olimpiadă

În anul 1952, România cucerea prima medalie olimpică din istorie. Iosif Sîrbu a concurat în proba de tir, armă liberă, în poligonul de la Helsinki, și a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului. În ciuda succesului său în sportul pe care îl practica, acesta a avut un destin tragic.

Iosfi Sîrbu a participat la cea de-a XV-a ediție a Jocurilor Olimpice, care s-a desfășurat în Finlanda. Dintre cei aproape 5.000 de sportivi care au participat, 83 au fost români. Printre ei s-a numărat și Iosif Sîrbu, care avea 27 de ani la vremea respectivă. L-a învins în finală pe sovieticul Boris Andreev în proba de pistol viteză și a cucerit prima medalie de aur pentru România.

Silvia Chifiriuc, de nerecunoscut. Soția lui Petre Roman, schimbată radical, cum arată acum

Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar. Cum se simte acum „Eroul de la Sevilla”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual

Țara noastră a câștigat în total patru medalii la acea ediție a Jocurilor Olimpice, însă doar Iosif Sîrbu a luat aurul. La 12 ani de la acel moment, campionul la tir a fost găsit decedat, iar ipoteza de la acea vreme a fost că s-a sinucis.

Iosif Sîrbu, primul campion olimpic din istoria României

Boala de care suferea

După aurul cucerit la Olimpiadă, Iosif Sîrbu a descoperit o afecțiune la ochiul drept. Pentru că nu își mai putea folosi vederea la capacitate maximă, a fost nevoit să găsească o modalitate prin care să țintească cu ochiul stâng. A mai participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, iar în anul 1964 și-a încheiat socotelile cu viața.

Cei care l-au cunoscut au povestit că fostul sportiv se lupta cu depresia și că din acest motiv ar fi recurs la gestul fatal. A murit pe 26 septembrie 1964, în poligon, după ce s-a împușcat cu arma pe care o ceruse pentru a o testa.

”Sîrbu a încărcat în pistol un glonț bont, care produce pagube mult mai mari în comparație cu unul ascuțit, clasic. Antrenorul nostru de atunci a mobilizat toți trăgătorii pentru înmormântare. Țin minte că eu am fost cel care i-a dus crucea”, a povestit Virgil Atanasiu, primul campion mondial de tir din istoria României, potrivit gsp.ro.

”Nenea Ioșca (n.r. Iosif Sîrbu) a primit pistolul de la căpitanul Feciorescu, cel care răspundea de armament în poligon. A spus că vrea să vadă și el cum se comportă o astfel de armă cu care nu mai trăsese. Era un pistol de calibru mare, cu butoi. Căpitanul Feciorescu i l-a dat pentru că n-avea niciun motiv să-l suspecteze că va recurge la un asemenea gest”, a povestit și Maria Sicorschi, fostă campioană națională la tir, care se afla în poligon în acea zi.

A lăsat un bilet de adio

Anchetatorii au găsit ulterior un bilet dactilografiat, semnat de Iosif Sîrbu, datat cu 23 septembrie, cu 3 zile înainte de a recurge la gestul fatal.

”Încerc să-mi înving boala cu ultimele picături de voinţă. Nu-i cunosc originea şi nici denumirea. Simt o stare continuă de nelinişte din această cauză. Nu pot pune totul pe seama unor conflicte din căsnicie, provocate mai ales de o terţă persoană care locuia împreună cu noi. Poate solicitările prea intense de ordin nervos din ultimii ani să fi dus la această stare gravă.

Îi rog pe părinţi, prieteni şi toţi cei care m-au cunoscut să nu mă considere un laş. Am încercat tot ce am putut, dovadă sunt medicii, pentru a mă redresa. Nu mai pot suporta nici spitalele, nici medicamentele. Mi-a plăcut sportul, viaţa în aer liber, dar nu pot accepta infirmitatea.

După operaţia de apendicită, pe care eu am dorit-o, capu-l simt congestionat, iar starea de nelinişte s-a accentuat. Medicamentele mă buimăcesc şi am senzaţia că sunt beat. Nu mai pot suporta prea mult. Consider că este cinstit să nu învinuiesc pe nimeni. Cei care m-au cunoscut reţin conflictele mele din ultimii ani, iar adevăraţii oameni vor şti cândva să spună adevărul despre mine celor ce vor dori să ştie cine am fost. 23 septembrie 1964. Adio. Sîrbu Iosif”