Încă o medalie de argint pentru sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au terminat pe locul al doilea, la dublu rame feminin, după o cursă spectaculoasă.
Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au adus României a treia medalie la canotaj, după cele două câștigate ieri atât la feminin, cât și la masculin. Pe ultimul sfert al cursei, cele două românce au forțat și au reușit să le întreacă spectaculos pe australience, ajungând, astfel, pe locul al doilea. Este a cincea medalie olimpică pentu România, la această ediție a Jocurilor Olimpice.
A fost încă o zi cu două finale la canotaj, la feminin și masculin. La proba băieților, Florin Lehaci și Florin Arteni au terminat cursa pe locul 4, după o cursă fenomenală. Băieții au fost pe locul al doilea trei sferturi din cursă, dar nu au mai putut forța pe ultimii 500 de metri, fiind depășiți de echipele Croației și Elveției.
Urmează încă o finală feminină astăzi, iar campioanele europene Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen vor evolua la dublu vâsle categorie ușoară, în scurt timp.
”Pentru noi este prima medalie olimpică. Suntem în culmea fericirii”, a transmis, după cursă, Ioana Vrînceanu, la TVR.
”Suntem fericite că am fost al doilea echipaj care a urcat pe podium. Ne bucurăm pentru această medalie și ne concentrăm pentru ce urmează mâine. Olanda este o echipă puternică, dar și noi suntem puternice. Mă bucur că am făcut o ultimă cursă cu Ioana”, a declarat, la rândul ei, Roxana Anghel.