Evaluarea Națională reprezintă unul dintre cele mai importante momente din perioada școlară a elevilor de clasa a VIII-a din România. Acest examen constituie un punct de cotitură, determinând în mare măsură traiectoria educațională și profesională a adolescenților. Rezultatele finale ale Evaluării Naționale din 2024 aduc în prim-plan atât performanțele elevilor, cât și provocările întâmpinate de sistemul de învățământ.
Update ora 12.03. Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate de către Ministerul Educației AICI.
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 urmează să fie publicate marți, 9 iulie 2024, pe site-ul Edupedu.ro. Elevii nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații la centrele de examen sau le-au transmis electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
Persoanele care au depus/transmis contestațiile au completat, semnat și depus/transmis și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Hârtiile au fost semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.
Nota obţinută după contestații este definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Aceasta nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de elev la proba respectivă.
În România, 65 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2024, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.
Peste 74% dintre candidați au luat medii peste 5, a spus Ministerul Educației înainte de contestații. Din păcate, este cel mai mic procent din ultimii patru ani!
Un singur elev din mediul rural, care a susținut Evaluarea Națională în 2024, a fost notat cu 10 atât la Limba română, cât și la Matematică. Acesta a învățat la Școala Gimnazială Iepurești din județul Giurgiu.
Cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2024 s-au înregistrat în județele București, Cluj și Brăila. La polul opus, cele mai puține medii peste 5 sunt în județele Vaslui, Călărași, Caraș-Severin.