Emily Burghelea a trecut prin clipe de coșmar în vacanța petrecută în Mauritius. Aceasta a trecut pe lângă moarte, după ce taxiul în care se afla cu nașa ei a intrat într-un TIR. Influencerița a suferit o intervenție chirurgicală și a transmis primul mesaj după operație. Iată ce a spus vedeta.
Emily Burghelea (25 ani) a fost la un pas să își piardă viața în Mauritius și s-a întors în țară cu fața aproape desfigurată. Aceasta se îndrepta cu nașa ei către aeroport unde le aștepta familia, când taxiul în care se aflau a intrat frontal, cu 80 km/h, într-un TIR. ”Moartea ne-a făcut cu mâna. Când închid ochii resimt fiecare moment și mă doboară. Tremur când îmi aduc aminte”, a mărturisit vedeta.
La revenirea în țară, influencerița a făcut mai multe controale medicale și a primit un diagnostic crunt din partea medicilor: triplă fractură de os zigomatic, fractură etmoid, lacrimal și maxilar. Emily Burghelea a fost supusă unei intervenții chirurgicale, prima din viața sa, și a transmis primul mesaj după operație pe rețelele de socializare.
”Vesti bune, prieteni! Prind Bulgarii! Prima operatie din viata mea a decurs bine si sunt optimistă. Sper să mă obișnuiesc repede cu noua mea prietenă, tija, vom petrece împreună o bună perioadă de vreme, cred că la noapte va fi mai dificil, însă ce-a fost mai greu a trecut.
Sunt bine. Va mulțumesc pentru gândurile bune. Mă ajută foarte mult energia pozitivă pe care mi-o transmiteți, o simt și mă vindecă!”, a scris Emily Burghelea pe Instagram.
Vedeta are multiple fracturi faciale, iar procesul de recuperare va fi unul greoi. Ea a apărut în câteva imagini pe rețelele de socializare cu părul ras în anumite zone și cu semne pe față.
După coșmarul trăit, Emily l-a avut tot timpul alături pe soțul său, Andrei. În timp ce partenera sa era operată, el a așteptat vești pe holurile spitalului și a scris un mesaj emoționat, plin de iubire în mediul online.
”Stau pe holurile reci și întunecate ale spitalului, așteptând cu sufletul la gură și cu picioarele tremurând. Fiecare secundă se simte ca o eternitate, iar inimea mea bate puternic la această ușă care ne desparte, sperând să te văd întreagă, să îți văd zâmbetul, să te țin în brațe și să știu că ești bine.
Nimic nu are sens fără tine. Totul pare fără lumină și fără sfârșit în absența ta. Te iubesc mai mult decât pot exprima cuvintele și fiecare clipă departe de tine este o tortură inimaginabilă”, a scris Andrei pe o rețea de socializare.
Emily Burghelea și Andrei, un prosper om de afaceri în domeniul IT, formează un cuplu de aproximativ patru ani. Aceștia au doi copii, o fetiță și un băiețel.
Emily Burghelea a vorbit despre clipele de groză prin care a trecut și a povestit ce s-a întâmplat după ce taxiul în care se afla a intrat frontal, cu 80 km/h, într-un TIR.
”În momentul impactului, din inerție, nașa a venit peste mine și m-am izbit de geamul mașinii strivindu-mi fața, apoi ne-am trezit amândouă pe parbrizul mașinii. Sau mai bine zis… M-am trezit doar eu.
Ea era inconștientă. Am simțit că mă învăluie o senzație de moleșeală care mă trimitea să mă întind pe câmp. Am început să zic Tatăl Nostru și primul gând care mi-a venit în minte a fost să mă scutur de toată durerea, să o iau pe nașă de acolo și să fugim. A fost primul semn divin.
Nașa delira, nu răspundea la nimic din ce o întrebam. Striga doar „Where is my son?”, un moment mai înfiorător ca acela nu am trăit niciodată”, a spus Emily Burghelea, pe Instagram.