14 iun. 2024 | 19:26

Gestul banal pentru care poți fi amendat cu 15.000 de lei în Grecia. Puțini români cunosc legea

News
Gestul banal pentru care poți fi amendat cu 15.000 de lei în Grecia. Puțini români cunosc legea
Legea pe care românii trebuie să o cunoască dacă merg cu mașina în Grecia

Toți turiștii care au planificată vacanța în Grecia trebuie să cunoască această regulă! Legea se adresează celor care pleacă cu mașina. Dacă nu o respectă, pot fi amendați cu până la 15.000 de lei.

Amenzi usturătoare pentru românii care călătoresc în Grecia

Mulți români preferă să meargă în Grecia cu mașina personală, dar aceste vacanțe pot deveni costisitoare dacă nu respectăm reglementările locale legate de prezența vechiului în natură.

În Grecia există dispoziții legale care reglementează înnoptările în interiorul mașinii în locuri în care acest lucru este interzis, chiar dacă sunt publice. Mai exact, dormitul în mașină este interzis.

Cu toate acestea, există și anumite excepții. Camparea liberă este interzisă pe teritoriul Greciei și se pedepsește dur, atât timp încălcarea este stabilită și confirmată de autoritățile de control competente.

De asemenea, dacă cineva alege să-și petreacă o noapte în propriu vehicul, fără a asambla elemente care constituie o instalație, precum o copertină, nu există încălcare a legii și nici amendă.

În caz contrat, amenda începe de la 300 de euro per persoană sau autovehicul, dar pedepsele ajung chiar și până la 15.000 de lei.

Taxe „ascunse” în drum spre Grecia

Una dintre principalele probleme ale turiștilor români care călătoresc în Grecia cu propria mașină este faptul că drumul implică anumite cheltuieli, iar unele taxe sunt necunoscute pentru șoferi, ceea ce poate duce la amenzi usturătoare, dacă nu le plătesc.

Pe un grup de Facebook destinat plecărilor în Grecia, un român a precizat că pleacă cu mașina către Thassos și a întrebat ce taxe are de plătit, iar răspunsurile nu au încetat să apară. Iată câteva:

„Taxă de pod la Giurgiu -15 lei, apoi vinieta la bulgari, luată din timp sau în ziua plecării, pentru perioada cât stați acolo, apoi la greci aveți doar taxe de autostrada și atât. Sunt opriri pe fiecare autostradă, unde se plătesc taxe între 20 cenți și maxim 2 euro (similară cu cea de la Fetești)”, a fost unul dintre comentarii.

„Taxa de pod 15 lei, vinieta Bulgaria 13 leva o săptămână (puteți plăti cu cardul în lei) și taxa de autostrada pentru Thassos aveți un singur punct de taxare, sub 2 euro”, a spus altcineva.

„Tratezi aiurea problema! Sunt situații când dacă nu te interesezi din timp poți fi amendat că nu știi că este de plătit o taxă. Aici nu este vorba despre sumă ci despre taxele pe care nu le cunoști.

De exemplu vinieta din Bulgaria dacă nu știi de ea mergi liniștit, apoi te trezești cu amendă acasă. Podul Reginei din Londra are taxa de care dacă nu te interesezi nu știi de ea și apoi iar ai surprize. Exemple pot fi cu zecile, așa că nu e nimic rău să se intereseze”, a punctat altcineva.