Regina Camilla a făcut un gest neașteptat față de Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron, în timpul unui eveniment de comemorare a Zilei Z. Cum a reacționat soția regelui Charles și ce a vrut să facă Brigitte Macron.
Brigitte Macron și regina Marii Britanii au depus flori în timpul unei ceremonii a Legiunii Regale Britanice, care marchează 80 de ani de la debarcarea în Normandia, pe 6 iunie 1944. Cele două se aflau la Memorialul Britanic Normandia din Ver-sur-Mer, iar șoția regelui Charles a făcut un gest neașteptat față de Prima Doamnă a Franței. Dar ce s-a întâmplat?
Brigitte Macron s-a întins să o ia de mână pe regină și, conform imaginilor apărute în mediul online, Camilla s-a ferit și a făcut câțiva pași în spate. Prima Doamnă a Franței a insistat și până la urmă i-a luat mâna, dar doar pentru câteva secunde. Apoi, soția președintelui francez s-a dat la o parte și și-a încrucișat brațele în față.
Atitudinea adecvată în ceea ce privește interacțiunea cu membrii familiei regale britanice este un subiect mult discutat. Deși nu există reguli oficiale în acest sens nu ar trebui să existe contact fizic decât dacă membrul familiei regale îl inițiază sau este de acord cu el.
Un astfel de gest a avut loc și în trecut, când Michelle Obama a îmbrățișat-o pe regina Elisabeta a II-a. Suverana a reacționat și a îmbrățișat-o și ea pe aceasta. Pe site-ul Familiei Regale a apărut, în 2022, un comenariu referitor la astfel de situații.
”Regele și Regina se întâlnesc cu mii de oameni în fiecare an în Marea Britanie și în străinătate. Înainte de a se întâlni cu Majestățile Lor, mulți oameni întreabă cum ar trebui să se comporte. Răspunsul simplu este că nu există coduri obligatorii de comportament, doar politețe.
Cu toate acestea, mulți oameni doresc să respecte formele tradiționale de salut. Pentru bărbați, aceasta este o plecare a gâtului (numai din cap), în timp ce femeile fac o mică reverență. Alți oameni preferă pur și simplu să strângă mâna în mod obișnuit”, potrivit sursei citate.
Vizita la Memorialul britanic de pe plajă a fost o reuniune pentru familia regală și familia Macron, care au petrecut timp împreună în septembrie 2023, când Regele și Regina au călătorit în Franța pentru o vizită de stat.
De asemenea, premierul britanic Rishi Sunak și soția sa, Akshata Murthy, au participat la ceremonia de la Memorialul britanic din Normandia,