07 iun. 2024 | 09:45

Cât a ajuns să coste o vacanță în Bulgaria în vara 2024. Prețurile au crescut enorm, puțini români își vor mai permite

Social
Cât a ajuns să coste o vacanță în Bulgaria în vara 2024. Prețurile au crescut enorm, puțini români își vor mai permite

Sezonul turistic de vară din Bulgaria a început, iar hotelurile de la Marea Neagră îşi primesc deja oaspeţii. Dacă în România, prețurile pe litoral au explodat, întrebarea este cât costa un sejur la vecinii noștri de la Dunăre.

Prețuri mai mari pe litoral

Pe măsură ce sezonul estival 2024 a început, se observă că prețurile au crescut considerabil față de anul trecut, atât la cazare, cât și la mâncare. O destinație la mare căutare printre români este Bulgaria, deoarece raportul calitate-preţ este unul competitiv faţă de ţările vecine. Dar și aici costurile au crescut pentru un sejur de șapte zile.

Pachetele turistice pentru o săptămână la ţărmul Mării Negre au crescut cu 3% – 15% comparativ cu 2022, pe fondul creşterii costurilor operaţionale pentru hotelieri şi resorturi. Iar cele mai mari prețuri sunt pentru lunile de vârf ale sezonului, în iulie şi august.

La ce preț a ajuns un sejur în Bulgaria

Astfel, pentru o familie alcătuită din trei membri, o vacanţă de şapte zile pe litoralul bulgăresc ar putea costa între 1.023 euro și 3.580 euro, în funcţie de locaţie şi categoria hotelului.

În Bulgaria, o noapte cu regim all-inclusive pentru o persoană în timpul vârfului de sezon  ar putea costa aproximativ 120-125, chiar 130 euro, în timp ce în ţările vecine ar putea costa aproximativ 100 euro. Chiar şi așa, Bulgaria rămâne o destinaţie mai accesibilă comparativ cu alte ţări din Europa preferate de români pentru vacanțe, precum Turcia sau Grecia.

Cât costă un sejur pe litoralul românesc în 2024

Pe litoralul românesc, rezervările pentru primele două luni din 2024 au fost în medie cu 25% mai mari față de perioada similară a anului trecut. Dar și tarifele au crescut, în medie, cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023.

Astfel, preţul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, faţă de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4-5 nopţi.

Staţiunile preferate de turiştii români sunt, în ordine: Mamaia şi Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costineşti, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.

Numărul turiştilor sosiţi în vacanţă pe litoralul românesc a crescut, în 2023, la 1,57 milioane de persoane, cu 8,2% mai mult faţă de 2022

Numărul de hoteluri pe litoral a crescut faţă de 2023, fiind 387 unităţi faţă de 292 în 2023, cu următoarele clasificări: opt hoteluri de 5 stele, 81 de 4 stele, 210 de 3 stele, 73 de 2 stele şi 15 de o stea.

Digisport.ro
Ilie Năstase, reacție tranșantă după ce Ion Țiriac i-a anunțat divorțul
Stirile PROTV
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
ProActual
Ce ingrediente se regăsesc în salamul Victoria! Puțină lume citește eticheta produsului înainte să-l cumpere
EVZ.ro
Bridgerton, sezonul patru. Supriza pregătită pentru fanii serialului
Spynews.ro
Lora se căsătorește mâine cu Ionuț Ghenu! Cei doi îndrăgostiți devin soț și soție după ce au amânat nunta timp de patru ani / VIDEO
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au datini nemaiîntâlnite și porecle de animale”
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Ce mesaj i-a dat secretara de la Medicină fiului înainte de a se sinucide
Redactia.ro
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de la divorț „Nu puteam să plâng, voiam să urlu”
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
Poza cu vedeta GOALĂ la duș a scăpat pe net! Ce tatuaje INTIME are: S-au văzut TOATE
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Lora, cu ochii în lacrimi înainte de nuntă. Ce a descoperit
EVZ.ro
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere are de împărțit cu Alin Oprea, după divorț
Spynews
Ungurii dau lovitura în România! Tun imens chiar la București
Capital.ro
Se află în plin divorț, dar au fost surprinși din nou împreună: „Se țineau de mână și se sărutau”
Avantaje
ȘOC TOTAL! Au MURIT pe CAPETE! Răsturnare MAJORĂ în RĂZBOI
Mediaflux
Lora se căsătorește mâine cu Ionuț Ghenu! Cei doi îndrăgostiți devin soț și soție după ce au amânat nunta timp de patru ani / VIDEO
Spynews.ro
Planta menționată în Biblie, recunoscută pentru capacitatea sa de a contribui la „purificarea trupului, a sufletului și a minții"
Realitatea.net
Cum arăta Ioana State de la Asia Express la începutul carierei de comediantă. Imagini cu ea de la prima apariție la iUmor
Antena 1
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!
Shtiu.ro