05 iun. 2024 | 16:43

Apple nu vrea să știi asta! Cum prelungești durata de viață a bateriei de la telefon, setările pe care trebuie să le faci acum

Utile
Apple nu vrea să știi asta! Cum prelungești durata de viață a bateriei de la telefon, setările pe care trebuie să le faci acum
Cum să economisești bateria telefonului

Dacă în trecut era folosit doar pentru apeluri telefonice sau mesaje, astăzi telefonul a devenit indispensabil. Pe el avem informații bancare, parole, iar mulți își câștigă traiul cu ajutorul lui, așa că este important să avem mereu bateria încărcată.

Cum prelungești viața bateriei la telefoanele Apple

Telefoanele rămân deseori fără baterie, mai ales atunci când suntem plecați de acasă pentru o perioadă lungă de timp. Cu toate acestea, există multe trucuri pe care le poți folosi pentru a economisi bateria.

Apple se află în topul telefoanelor preferate atât de români, cât și de majoritatea lumii. Una dintre cele mai mari probleme cu care avem de a face este bateria. De regulă, la Iphone, aceasta se uzează destul de repede. Desigur, este o piesă consumabilă, așa că este normal să o schimbăm în cele din urmă.

Dar asta nu înseamnă că nu putem face tot posibilul să o păstrăm într-o stare cât mai bună. Iată ce trebuie să faci pentru a prelungi viața bateriei:

  1. Mergeți la Setări
  2. Derulați în jos până când vedeți „Siri și căutarea”
  3. Derulează in jos
  4. Opriți toate următoarele funcții:
  • Afișați sugestii
  • Afișați recentele
  • Afișați în Look Up
  • Afișați în Spotlight
  • Permite notificări
  • Afișați în Biblioteca de aplicații
  • Afișați la partajare
  • Afișați când ascultați

Un alt lucru pe care îl puteți face:

  1. Reveniți la meniul principal de setări
  2. Selectați „accesibilitate”
  3. Selectați „mișcare”
  4. Pornire: reduceți mișcarea

Urmați și acești pași:

  1. Reveniți la setările principale
  2. Selectați „general”
  3. Selectați „Actualizarea aplicației de fundal”
  4. Selectați „împrospătarea aplicației în fundal” cu WiFi
  5. Alegeți „dezactivat”

Aplicații care consumă cea mai multă baterie

Aplicațiile sunt cele care ne consumă o mare parte din baterie, chiar și atunci când nu sunt folosite. Potrivit unui studiu realizat anul trecut de pCloud, Fitbit este aplicația care consumă cea mai multă baterie.

Experții au analizat numărul de funcții care pot rula în fundal, cum ar fi camera, locația și microfonul. Fitbit permite 14 din 16, ceea ce poate avea un impact major asupra bateriei telefonului.

De asemenea, alte aplicații care consumă foarte multă baterie sunt Uber, Skype, Facebook, Instagram, Airbnbn, Tinder sau Bumble.

Pentru a face ca aceste aplicații să nu mai ruleze în fundal, intrați în setări, selectați Battery sau Battery Usage. Aici ar trebui să vezi o listă de aplicații care menționează cât de multă baterie consumă fiecare aplicație în parte.

Parteneri
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Redactia.ro
Și cei mai buni șoferi dau un răspuns greșit la acest test auto. Tu știi care este ordinea mașinilor în intersecție?
Click.ro
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
A albit de tot și nu-l mai recunoști! În urmă cu câțiva ani, toate femeile visau la el. Acum pare altă persoană! Spune drept, îți dai seama cine e în poze?
Unica.ro
Accesoriul de care majoritatea șoferilor uită. E sau nu obligatoriu?
EVZ.ro
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Spynews
Mașinile care NU trec ITP-ul. Ce obligații au șoferii: Trebuie înlocuite cu totul
Capital.ro
Monica Bîrlădeanu, nuntă de lux la Palat. Vedete de calibru, meniu de 5 stele, decor feeric. Doamne, cum a arătat tortul miresei
Avantaje
LOVITURĂ privind TICHETELE de MASĂ! SE DAU AMENZI
Mediaflux
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat tortul și mărturiile
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro