Un oraș din România va construi în scurt timp cea mai mare seră tropicală din România. Proiectul scoate din bugetul local suma de 10.191.234 de lei, cu TVA. Mai exact, este vorba despre construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică.
În Craiova urmează să fie construită cea mai mare seră tropicală din țară. Încă de la prezentarea bugetului orașului pentru anul 2024, autoritățile locale și-au propus să plătească 100.000 de lei pentru construirea acestei seri tropicale.
Locația aleasă ar urma să fie Grădina Botanică, însă noul proiect nu are nicio legătură cu sera care este deja construită acolo. Cele două fiind total diferite. Deocamdată s-a realizat un SF care urmează să fie votat de către consilierii locali.
“Se aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire clădire tip seră tropicală – Grădina Botanică”, varianta 1, astfel: Valoarea totală (inclusiv TVA) 10.191.124,64 lei Din care construcţii montaj (C+M) (inclusiv TVA) 5.815.224,53 lei”, se spune în proiectul de hotărâre.
Primăria Craiova are în plan să aducă în noua seră vegetație tropicală și păsări exotice. Plantele care vor fi prezente în seră sunt aduse din toate colțurile lumii. Majoritate vor veni din Asia, Australia, America Centrală, Suddar și Africa.
„Sunt propuse în total 46 de specii de plante, clasificate în funcție de etajele de vegetație și de forma de creștere a plantelor, după cum urmează: palmieri (peste 2-3 m înălțime), palmieri/arbuști (1-2 m înălțime), liane (cu lungime variabilă – 1-3 m), palmieri și plante perene de talie mică (sub 1 m înălțime) precum și coperitori de sol (sub 0,5 m înălțime)”, se arată în proiect.
Cea mai mare seră tropicală din România se va amplasa pe fostul teren de sport situat în Gradina Botanică care la momentul de față este dezafectat. Lucrările pentru această seră ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 12 luni.
”Ceea ce vedeți în acest SF este proiectul unei sere tropicale și nu este sera care aparține Universității din Craiova și care este deja construită. Aceasta se va construi pe un teren care la ora actuală este asfaltat, în partea dinspre blocuri.
Urmează să fie acoperit de această seră tropicală, unde, înăuntru, va putea exista o cafenea. Pe lângă plantele tropicale vor fi și foarte multe păsări exotice. Va fi, de asemenea, un nou loc de promenadă pentru craioveni”, a spus primarul Lia Olguța Vasilescu.