Artistul a făcut un atac violent la adresa școlilor din România, făcând un comentariu pe pagina sa de Facebook, și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul de învățământ. Care este opinia lui în privința evenimentului nefericit?
Cântărețul Tudor Chirilă și jurat la emisiunea Vocea României, a luat cu asalt instituțiile de învățământ. După ce cazul tinerei din Piatra Neamț a fost făcut public, acesta a făcut comentariu pe pagina sa de socializare. Tudor în vârsta de 45 de ani, a reacționat la acest eveniment. Acesta susține că ignoranța situaților de genul, vine încă din problema educației. Sistemul românesc ar trebui să ia o măsură privind disciplina prezentă în școli, menționează Chirilă.
De asemenea, Tudor vorbește despre o reformă a sistemului școlar. ”Nu suntem învăţaţi ce înseamnă empatia, iar aceasta ar trebui introdusă ca disciplină în şcoli”, menționează cântărețul. Este de părere că acest comportament ajunge să facă decese ale unor persoane nevinovate. Cum a fost și în cazul tinerei care a murit după ce abia născuse.
„Să-ţi pese de celălalt ar trebui să se predea copiilor de la nivelul educaţiei timpurii. Să te pui în locul celuilalt, la fel. Empatia, substituţia trebuie predate copiiilor pentru că ele nu se transmit genetic. Când familia nu o poate face, este datoria şcolii să o facă. Doar că reforma educaţiei trebuie să aştepte, din motive despre care am tot vorbit, cele mai multe politice. Profesorii au nevoie de training, şi nu în cascade, ci permanent. Training al competenţelor emoţionale. Copiii noştri trebuie să fie mai buni şi mai generoşi decât noi, trebuie să poată să înţeleagă că a trăi nu înseamnă a supravieţui nepăsător la nevoile altora. Generaţia noastră parchează pe trotuar unde «stă doar cinci minute» pentru că nu a fost învăţată (acasă sau la şcoală) că există şi alţi oameni care au nevoi în aceleaşi locuri ca noi şi că nu putem să confiscăm acele locuri. Mai important decât respectul faţă de programă e respectul faţă de celălalt, iar copiii noştri cresc în compania multor profesori crescuţi în paradigma lui «scapă cine poate», «da, mamă, da şi tu, nu te lăsa mai prejos», «vezi-ţi de treaba ta», «nu te băga că tu ai drumul tău»“,a scris Chirilă pe pagina personală de Facebook.
Chirilă a criticat și lacunele sistemului printr-o piesă lansată alături de trupa VAMA: „Pe de rost”. Prin această melodie, evidențiază problemele sistemului românesc. Aceasta este una din temele care îl preocupă pe Tudor în ultima vreme. Artistul este de părere că școala românească eșuează prin metodele luate în scopul de a stimula pasiunea de a învăța. Totodată a subliniat că sistemul este învechit și apăsător, devenind chiar frustrant.
Geanina Sechel, tânără ucisă de nepăsarea medicilor, s-a stins din viață la doar o zi după ce a dat naștere fetiței sale, perfect sănătoasă. Procurorii nu au reușit nici acum să finalizeze cazul. Tânăra mamă a suferit un stop cardio respirator, iar după mai multe manevre de resuscitare, medicii au declarat decesul.