23 mai 2024 | 17:39

Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală VIDEO

News

Vlad Pascu are o nouă înfățișare, după aproape un an petrecut în spatele gratiilor. Schimbarea este radicală. Nu mai are părul lung și a renunțat la hainele rebele.

Cum arată Vlad Pascu acum

Vlad Pascu a fost adus, joi, 23 mai 2024, pentru prima dată la Judecătoria Mangalia, după ce a provocat accidentul tragic din 2 Mai, în urma căruia Sebi și Roberta au murit. Până în acest moment, tânărul a participat la procese prin videoconferință, însă lucrurile s-au schimbat astăzi.

Deși a fost ținut departe de camerele de filmat în toată această perioadă, iar când a fost scos din arest, era protejat de un coridor întreg de polițiști, azi, Vlad Pascu a fost surprins la ieșirea din Judecătoria Mangalia.

În luna august, Vlad Pascu avea părul aproape până la umeri și îl ținea prins într-un coc, se îmbrăca cu haine rebele și afișa o atitudine tranșantă, însă, acum, nimic nu mai seamănă cu ce se știa despre el. Acesta a venit joi la Judecătoria Mangalia îmbrăcat la costum și tuns scurt. Mai mult, a avut o atitudine ce exprima cât de îngrijorat ar fi în ceea ce privește soarta lui (vezi GALERIA FOTO).

Ce se întâmplă cu judecătoarea Ancuța Popoviciu

Vlad Pascu a fost adus, pentru prima dată, în sala de judecată din Mangalia. Dosarul acestuia a fost preluat de o altă judecătoare, după ce familiile victimelor au adus critici publice Ancuței Popoviciu.

Așadar, noua judecătoare în dosarul 2 Mai este Claudia Carmen Berevoescu, care are gradul profesional de magistrat de Curte de Apel. Zilele trecute, magistrații Secției Penale a Judecătoriei Mangalia au admis cererea de recuzare a Ancuței Popoviciu din dosarul tragediei de la 2 Mai.

Rudele victimelor au cerut recuzarea sa, mai ales pe fondul unor declarații și acțiuni ale acesteia, cel puțin controversate, în instanța de judecată. Ancuța Popoviciu urmează să fie transferată la Judecătoria Constanța, la 1 iunie 2024.

Digisport.ro
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Stirile PROTV
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Spuma de ras face minuni în casă. Ce întrebuințări are
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Cine salvează UE și România de la dezastru. Expert: „S-au împușcat într-un picior și i-au tras și pe alții după ei”
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”
Click.ro
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Val de cutremure în România. Calculele care ne înfioară
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
PLANUL B al generalului CIUCĂ. Cum ne apără de agresiunile RUSIEI
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro