Kremlinul a făcut recent un anunț important ce vizează ordinul dat la începutul acestei luni de președintele rus. Ce spun oficialii de la Moscova despre planurile lui Vladimir Putin cu privire la exercițiile nucleare.
La începutul lunii mai, Moscova susținea că după ceea ce Rusia a considerat a fi amenințări din partea Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite, Vladimir Putin, reales recent pentru al cincilea mandat, a dat ordinul armatei să exerseze desfăşurarea de arme nucleare tactice.
Atunci, președintele rus spunea că este vorba despre un exerciţiu de rutină în care nu există nimic neobişnuit și că operațiunea se va desfășura în trei etape.
Luni, reprezentanți ai Kremlinului au declarat că aceste exerciții nucleare non-strategice se vor desfășura „într-un termen adecvat”. Dmitri Peskov a evitat să ofere însă o dată exactă, punctând că „este o întrebare pentru Ministerul Apărării”.
„Aceasta este o întrebare pentru Ministerul Apărării. Există într-adevăr un ordin din partea comandantului suprem, acesta va fi executat în intervalul de timp adecvat”, a spus Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.
Te-ar putea interesa și: Vladimir Putin, cu valiza nucleară după el? Presa străină, despre apariţia ciudată a liderului rus în China
Pe 7 mai 2024, Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Rusiei. După ceremonia de învestire de la Kremlin, liderul s-a adresat națiunii, susținând că țara va trece „cu onoare” prin această perioadă „grea, de etapă” şi îşi va păstra tradiţiile şi valorile.
„Sunt încrezător că vom trece cu demnitate prin această perioadă dificilă, de etapă, vom deveni şi mai puternici şi vom pune în aplicare cu siguranţă planuri pe termen lung şi proiecte de anvergură menite să atingă obiectivele de dezvoltare.
Iar aceasta este, în primul rând, salvarea oamenilor. Sunt încrezător că sprijinul pentru valorile şi tradiţiile familiale vechi de secole va continua să unească asociaţiile publice şi religioase, partidele politice şi toate nivelurile de guvernare.
Deciziile noastre privind dezvoltarea ţării şi a regiunilor trebuie să fie eficiente şi echitabile, să îmbunătăţească bunăstarea şi calitatea vieţii familiilor ruseşti”, a declara președintele Rusiei.
Te-ar putea interesa și: Ce a făcut Vladimir Putin după ce a aflat că premierul Slovaciei a fost împuşcat. E ceva neobişnuit pentru liderul rus
Putin a mai spus că nu refuză un dialog cu Occidentul, însă nu în orice condiții, doar pe picior de egalitate, cu respectarea intereselor părților implicate în discuții.
„Nu refuzăm să ne angajăm în dialog cu ţările occidentale. Alegerea le aparţine: dacă intenţionează să continue să încerce să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica lor de agresiune şi de presiune neîncetată asupra ţării noastre de-a lungul anilor, sau să caute o cale spre cooperare şi pace.
Repet: o discuţie, inclusiv pe probleme de securitate şi stabilitate strategică, este posibilă. Dar nu de pe o poziţie de forţă, ci fără nicio arogare, aroganţă şi excepţionalism propriu, ci doar pe picior de egalitate, respectând interesele celuilalt.”