Solista Alexia Tudose (16 ani), căreia medicii i-au replantat mâinile după accidentul auto din Pașcani, și-a înduioșat până la lacrimi familia. După cele 15 operații, dar și sutele de ore de exerciții de recuperare, Alexia poate cânta din nou la pian. În interviul exclusiv pentru Playtech Știri, tatăl artistei ne-a vorbit cu emoție despre starea ei de sănătate, dar și despre marele vis al Alexiei. Iată la ce concurs important vrea Alexia Tudose să se înscrie în toamnă, pentru a le demonstra tuturor că are reale calități vocale.
Tatăl fetiței, Florin Tudose, ne-a povestit cu emoție despre recuperarea fizică a fiicei sale, după teribilul accident de mașină, în care era să-și piardă viața. Mai mult, puștoaica a început să cânte din nou la pian, impresionându-și până la lacrimi familia:
”Sunt atât de fericit că fiica mea a început să cânte din nou la pian, la un an și cinci luni de la accidentul de mașină, am plâns de emoție. Se reface treptat, pianul o ajută foarte mult să-și recupereze dexteritatea degetelor, înainte erau atrofiate, acum le poate folosi de la ambele mâini. La mâna dreapta, care fusese zdrobită, s-a recuperat mai bine, ca nervi, ca mușchi, mai sunt probleme la cot, pe rotație, dar se va rezolva. A mai avut acum o lună o intervenție chirurgicală foarte importantă, a fost ca un puzzle uriaș operația, pentru că au fost anumite oase care s-au prins între ele, iar medicul i-a desfăcut din nou brațul, i-a scos calusul dintre oase, inclusiv la antebraț. Încă mai este de lucrat la cot, nu poate face flexia totală, nu poate ajunge încă cu mâna dreaptă la gură. A trecut prin vreo 15 operații, de la accidentul de mașină. Lunar, ea face câte o operație la brațul stâng, pentru că oasele încă nu s-au prins cum trebuie”, susține Florin Tudose, exclusiv pentru Playtech Știri.
Citiți și
Însă familia Alexiei face tot posibilul ca ea să se recupereze total, din punct de vedere fizic. Prin urmare, solista va merge și la clinici specializate din Italia și din Anglia, unde există aparatură performantă, de ultimă generație:
”Alexia o să vină în Anglia, pentru un tratament, începând de luna aceasta. În Anglia au o aparatură medicală mai bună. Pe cea avută acasă, și care nu există în România, o cumpărasem eu de pe site-urile de licitații, era dintr-un spital dezafectat. O să mergem și în Italia, acolo au un renumit spital pentru copii, sunt doctori buni pe zona de recuperare. Soția va lua legătura cu părinții care au avut copiii bolnavi și i-au tratat acolo. Încet-încet, o să ne apropiem de finețea recuperării, ce a fost mai greu a trecut. Medicii susțin că ea se poate recupera 90%, e un procent foarte mult, dar noi vrem să credem că va fi de 100%. Vrem să facem tot posibilul, ea este foarte ambițioasă, zilnic face recuperare vreo 6 ore, 3 de exerciții și 3 de pian. Îmi dă ea mie lecții de viață, chiar și acum, după atâta timp, este atât de ambițioasă, de optimistă, de puternică! Este în clasa a zecea cu școala, scrie deja foarte bine, asta este foarte important. Are din nou forță în mâna dreaptă”, ne-a mai menționat Florin Tudose, pentru Playtech Știri.
Citiți și:
Tatăl Alexiei ne-a mai dezvăluit și care este marele vis al Alexiei, la ce mare concurs muzical de televiziune va participa în 2024:
”La toamnă, fiica mea se va înscrie la preselecțiile pentru concursul ”Românii au talent” (PRO TV), ca să le demonstreze tuturor că are o voce foarte bună, că poate cânta live! Are deja înregistrate 15 piese, are și câteva videoclipuri, încă nu susține concerte, ne concentrăm mai mult pe școală și pe recuperarea ei medicală”.