Traficul din marile orașe a fost mereu o problemă pentru cetățeni. Mulți bucureșteni se plâng de orele întregi petrecute la volan doar pentru a parcurge câțiva kilometri, dar Gabriela Firea susține că a găsit soluția acestei probleme care persistă de ani de zile.
Gabriela Firea candidează pentru funcția de primar al Capitalei, cea pe care a mai ocupat-o anterior. În cazul în care va fi realeasă, fostul edil susține că are rezolvarea pentru traficul aglomerat din București.
Potrivit acesteia, noile linii de metrou ar fi soluția, alături de benzi unice pentru autobuze, semafoare inteligente și autobuze școlare.
„Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului din Capitală. Împreună cu benzi unice pentru autobuze, semafoare inteligente sau autobuzele școlare poate fi redus timpul pierdut în trafic.
Cu susținerea Guvernului României și a primarilor din București, a parlamentarilor și europarlamentarilor, vom construi noi linii de metrou. Am avut o discuție constructivă cu angajații care lucrează pentru metroul bucureștean, membri ai Sindicatului Liber din Metrou”, a spus Gabriela Firea.
De asemenea, ea consideră că marile proiecte de infrastructură pot fi dezvoltate în București folosind banii europeni, pe care are de gând să îi atragă odată ajunsă la conducerea Capitalei.
„Voi milita pentru atragerea de fondurile nerambursabile, alături de colegii noștri din Parlamentul European. Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și avem un profit enorm până acum, peste 1 miliard de euro în Capitală și aproape 70 miliarde de euro la nivel național”, a mai scris Gabriela Firea, pe pagina personală de Facebook.
La începutul acestei săptămâni, Robert Negoiță și Gabriela Firea s-au întâlnit pe un teren unde Primăria Sectorului 3 depozitează materiale de construcții neutilizate.
Fostul edil a menționat că a lăsat la primărie, din timpul mandatului său, Planul de Mobilitate Durabilă 2016 – 2030. Acesta a fost aprobat în anul 2017, dar actuala administrație ar fi blocat mai multe proiecte de infrastructură ale primarilor de sectoare, acuză Gabriela Firea.
„Am fost împreună cu Robert Negoiță, colegul meu primarul de la Sectorul 3, să văd cum zac nefolosite materialele pentru pasajele blocate.
Este trist! E foarte importantă colaborarea dintre Primăria generală și cele de sector, iar după cum știți am o bună relație cu primarii de sectoare. Sunt convinsă că vom lucra foarte bine împreună, după 9 iunie”, a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
Robert Negoiță a menționat că acele materiale ar fi trebuit să fie folosite la cele trei pasaje de la Mihai Bravu, însă a devenit un singur pasaj, al cărui proiect ar fi blocat în acest moment de Nicușor Dan, pe care îl acuză ca „blochează toate proiectele de fluidizare a traficului.”