Primul portret oficial al Regelui Charles al III-lea de după încoronare, pictat de Jonathan Yeo, a fost dezvăluit la Palatul Buckingham de la Londra, marți, 14 mai 2024. Care a fost reacția monarhului când s-a văzut imortalizat de lucrarea în ulei pe pânză. Toată lumea și-a ținut suflarea. Galerie foto
„Da, l-ai nimerit”, a fost reacția Reginei Camilla după dezvăluirea primului portret oficial al monarhului de la Londra, de după încoronare, la Palatul Buckingham, marți, 14 mai 2024.
Vasta lucrare în ulei pe pânză îl înfățișează pe Regele Charles al III-lea într-o perspectivă uriașă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze. Lucrarea în care predomină nuanțe de roșu intens prezintă o dimensiune de aproximativ 2, 5 metri pe 2, 5 metri, fiind opera lui Jonathan Yeo.
Artistul britanic este cunoscut public și pentru portretele pe care le-a realizat lui Tony Blair, Sir David Attenborough și Malala Yousafzai, dar nu numai. Munca sa este apreciată la cote înalte.
În noul portret, Regele Charles este pictat cu sabia în mână, un fluture odihnindu-se pe umărul său. Astfel de lucrări atrag în jurul lor întotdeauna un pic de tensiune, mai ales în momentul dezvăluirii lor. Artistul britanic care a realizat pictura și-a exteriorizat emoțiile:
„Dacă această lucrare ar fi privită ca o trădare, aș putea literalmente să plătesc pentru asta cu capul meu, ceea ce ar fi un mod potrivit de a muri pentru un portretist – să i se scoată capul!”.
Bineînțeles, Jonathan Yeo nu-și va pierde capul, el doar afirmând cele de mai sus în spirit de glumă. Din fericire pentru el, dar și pentru cei din jur, artistul a primit un semn de aprobare a lucrării din partea monarhului de la Londra, care și-a înclinat capul în semn pozitiv.
Toate persoanele prezente la dezvăluirea primului portret al Regelui Charles al III-lea au complimentat reușita lucrării. Jonathan Yeo spune că cel mai bun analist al unui portret este însăși persoana pictată, astfel că a fost mulțumit să știe că monarhul a zâmbit aprobator când a privit-o.
Pictura este una vibrată, roșul uniformei purtate de Regele Charles estompându-se în fundalul roșu, evidențiind chipul monarhului. Jonathan Yeo a spus că a dorit ca tabloul să fie distinctiv și să reprezinte o legătură cu tăcutul, dar să aibă și ceva intim, personal în el.