Ce înseamnă dacă găsești de Paște un ou cu două gălbenușuri? Acest lucru este plin de semnificații în tradițiile populare. Sărbătoarea Învierii Domnului este un moment extrem de important pentru creștini, iar simbolistica ouălor de Paște este profund înrădăcinată în aceste tradiții. Există o mulțime de obiceiuri legate de ouăle roșii, de la simbolul pe care acestea le poartă, până la felul în care sunt ciocnite și chiar interiorul lor.
Potrivit unei vechi superstiții, să găsești un ou cu două gălbenușuri în prima zi de Paște poate fi interpretată ca un semn de noroc, mai ales în dragoste.
Legenda spune că dacă cineva întâlnește un astfel de ou, este un semn că va avea parte de o căsătorie fericită sau că va întâlni curând persoana potrivită pentru a-și împărți viața.
Vezi și: Ce se va întâmpla în biserică, în noaptea Învierii. Vești bune pentru credincioșii români
Această credință este răspândită în multe zone, iar cei care întâlnesc un ou cu două gălbenușuri în ziua de Paște au mare noroc în viitor. Mai exact, un ou care are două gălbenușuri indică o căsătorie sau o relație care va fi oficializată într-un fel sau altul.
Sărbătoarea Învierii vine cu o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții. De exemplu, în dimineața de Paște, oamenii obișnuiesc să se spele pe față cu apa dintr-un lighean în care a fost pus un ou roșu și o monedă.
Se spune că în acest fel vor avea parte de noroc tot anul și vor fi roșii în obraji, un semn de sănătate.
De asemenea, după slujba de Înviere, oamenii trebuie să ciocnească ouă roșii și să mănânce pască. Acestea au fost anterior sfințite la biserică și se crede că aduc noroc, prosperitate și sănătate pentru tot anul celor care le consumă.
Dar ciocnirea ouălor roșii are câteva reguli. Prima este că va ciocni primul cel mai vârstnic bărbat de la masă. Persoana mai în vârstă ciocnește oul ținut de celălalt, rostind Hristos a Înviat și răspunzându-i-se cu Adevărat a Înviat.
În ziua de Paște, ouăle se ciocnesc doar cu vârful. În celelalte zile, ele pot fi ciocnite și cu partea de bază.
Se spune că întâi ciocnesc soții între ei, apoi copiii cu părinții, după care părinții cu celelalte rude, cu prietenii și cei invitați la masă.
Vezi și: Tradiții și obiceiuri de Paștele Catolic 2024. Ce se face în Duminica Învierii
Ouăle roșii sunt considerate păzitorii casei, așa că nu trebuie să lipsească de pe nicio masă de Paște. În plusa acestea simbolizează renașterea și norocul.
Se spune că dacă două persoane ciocnesc ouă în ziua de Paște, se vor întâlni și pe lumea cealaltă.