Pentru turistul amator de locuri unice și spectaculoase, fără nicio îndoială că Bucovina este un asemenea spațiu. Iar, odată ajuns aici, vei descoperi și cea mai frumoasă mănăstire din România, din toate timpurile, iar faima ei a depășit granițele țării. Suntem într-o perioadă extrem de importantă pentru creștinii ortodocși, iar acest loc devine Raiul pe pământ de Paște.
Puțini sunt cei care, poate, știu că întreg lanțul de mânăstiri din zona Bucovine fac parte din Patrimoniul Cultural UNESCO, încă din anul 1993, reactualizat ulterior, în 2010, iar cea mai frumoasă mănăstire din România, din toate timpurile, face parte din această listă a momentelor culturale spectaculoase ce dăinuie și astăzi.
Lista UNESCO conține toate cele opt biserici din nordul Moldovei, construite între sfârșitul secolului al XV-lea și sfârșitul secolului al XVI-lea, autentice și deosebit de bine conservate și astăzi.
Deși se spune că Voroneț este cel mai spectaculos monument cultural, recunoscut pe plan mondial, mai ales pentru albastru de Voroneț, conform istoricilor, printre obiective turistice în Bucovina se află și Mânăstirea clădită în secolul al XVIII-lea, în 1785.
Se pare a fi cea mai frumoasă dintre toate mânăstirile din Bucovina, și care este, conform documentelor istorice, și cea mai mare mănăstire ortodoxă de maici, situată în satul Văratec, lângă Târgu Neamț, din județul Neamț.
Prima cărămidă la temelia Mânăstirii Văratec avea să fie pusă de către schimonahia Olimpiada, fiind creditată ca fondatoare a acesui lăcaș de cult, dar cu ajutorul Bălașei Herescu, fiica unui preot extrem de cunoscut din Iași, preotul Mihail de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc, și alături de un duhovnic al schimonahiei Olimpiada, Iosif.
Mănăstirea, situată la 7 km de o altă binecunoscută mânăstire, Agapia, este locuită și astăzi de de aproximativ 400-500 de călugărițe, iar în curtea interioară se află și astăzi Biserica principală, albiată în 1841. Aici se află și mormântul Veronicăi Micle.
Ca în fiecare an, în perioada premergătoare Învierii Domnului Iisus, și în Ziua de Paște, Mânăstirea devine loc de pelerinaj pentru credincioși, mai ales că aici se află și moaștele a doi sfinți importanți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe Române, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec și Sfântul Gheorghe Pelerinul.
Pentru zecile și sutele de pelerini care ajung la aici, lăcașul de cult devine Raiul pe pământ de Paște, iar icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana atrage enoriașii de fiecare dată. Mănăstirea Văratec, în afară de faptul că este cea mai frumoasă mănăstire din România, este și un loc aparte pentru creștinii români.