Preşedintele Klaus Iohannis a plecat luni în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol. Vizita durează trei zile, până miercuri, și este însoțit de mai mulți miniștri. Printre personalități se află ți Raed Arafat, șeful DSU, care a încheiat o înțelegere important pentru țara noastră.
Miniștrii români care însoțesc delegația prezidențială condusă de Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud au participat la semnarea unui set de acorduri de colaborare între cele două țări. Miercuri este ultima zi din vizita internațională a președintelui, care a adus o mulțime de beneficii țării noastre.
În cadrul acestui eveniment, Angel Tîlvăr, ministrul român al Apărării, și omologul său din Coreea de Sud, Shin Won Sik, au semnat un acord-cadru care stabilește temeliile cooperării în domeniul Apărării. Acest acord acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv cooperarea tehnico-militară, educația și instruirea militară, precum și dialogul strategic și de apărare.
Documentul stabilește, de asemenea, procedurile pentru deschiderea de birouri ale atașaților militari la București și Seul. În prezența președintelui Klaus Iohannis și a omologului său sud-coreean, Yoon Suk-yeol, au fost semnate și alte înțelegeri importante.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și ministrul de Interne și Situații de Urgență din Coreea de Sud, Lee Sang Min, au semnat un memorandum de înțelegere care vizează cooperarea în domeniul gestionării situațiilor de urgență, al managementului dezastrelor și al asigurării siguranței.
Oficialul a vorbit și pe rețelele de socializare despre această realizare, care promite să aducă siguranță suplimentară țării noastre. Astfel, de acum, în cazul unui dezastru, cele două state se vor susține reciproc. A imortalizat momentul important și a urcat imaginile pe Internet.
„Acest important pas în creșterea rezilienței și în consolidarea bilaterală între cele două state, în domeniul situațiilor de urgență, s-a realizat în prezența E.S. Klaus Werner Iohannis, președintele României, și a președintelui Coreei de Sud, E.S. Domnul Yoon Suk Yeol.
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne va continua procesul de colaborare în domeniul situațiilor de urgență cu instituțiile de resort din alte state”, se arată în postarea șefului DSU.
Șeful Departamentului pentru Situatii de Urgență, Raed Arafat, a anunțat marți că a avut loc semnarea unui acord pe tema gestionării situațiilor de urgență între autoritățile române și cele coreene, în cadrul unei întâlniri desfășurate la Seoul.
Într-o declarație dată publicității, Arafat a subliniat importanța acestui demers în consolidarea cooperării bilaterale, arătând că România se angajează să ofere sprijin și expertiză în gestionarea situațiilor de urgență atât pe plan național, dar și la nivel internațional.
Mai mult decât atât, el a informat că și în acest an România va trimite mai mulți pompieri în Franța și Grecia. Acesta a subliniat că, asemenea anului anterior, un contingent de 40 de militari va fi trimis în fiecare dintre cele două țări, cu posibilitatea de a fi suplimentat în funcție de necesități.
„Este luat în calcul să fie trimis și pe cale aeriană sprijin, inclusiv cu elicopterele, în afara de sprijinul care poate să-l asigurăm cu avioanele de la Ministerul Apărării”, a precizat oficialul.