O românca are numele gravat pe mașinile Tesla, după ce a contribuit foarte mult la crearea mașinii. Cu toate acestea, se luptă de ani de zile cu cel mai bogat om din lume. De ce?
Cristina Bălan este femeia care se luptă de mai bine de un deceniu cu cel mai bogat om din lume, Elon Musk. Aceasta a contribuit atât de mult la crearea mașinilor Tesla încât are numele gravat pe bateria auto.
În 2016, Cristina vorbea al PROTV despre cum a creat Tesla Model S, dar a fost concediată de Elon Musk când a încercat să-l avertizeze asupra unor probleme mari pe care mașina le avea.
Mai apoi, românca a avut parte de șocul vieții și a trecut printr-o perioadă foarte grea, după ce s-a îmbolnăvit de cancer la sân. Acum, epuizată de boală, luptă în instanță și nu își dorește decât scuze.
„Vreau să-mi reabilitez numele. Mi-aș dori ca Elon Musk să aibă decența să-și ceară scuze”, a spus Cristina.
Cristina mărturisește că a vorbit personal cu Elon Musk la cantina personalului Tesla, spunându-i cât de fericită este că își urmează visul, după ce a crescut cu pasiunea pentru mașini.
„Totul a început să meargă prost când mi-am dat seama că ascundeau unele probleme critice de siguranță. Dacă nu poți apăsa frâna, altcineva, din afara unei Tesla, se poate răni”, a spus ea.
Atunci când și-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța frânării, în anul 2014, și-a pierdut locul de muncă. Mai apoi, a câștigat un caz de concediere abuzivă, a raportat atunci presa americană.
Cu toate acestea, Tesla a susținut că românca ar fi folosit resursele companiei pentru un proiect personal secret, despre care se spunea că este vorba despre delapidare.
Cristina neagă acest lucru, dar Tesla nu a oferit niciodată detalii despre proiectul ei sau dacă ar exista. În momentul de față, Cristina acuză Tesla de defăimare.
„Nu vreau să renunț la cariera mea. Și știu că, dacă nu câștig asta, nu mai contează cât de bună sunt. Toată lumea se va uita la ce spune Tesla despre mine, așa că cariera mea a dispărut. Nu vreau asta”, a mai precizat Cristina.