Piureul de cartofi este una dintre cele mai apreciate garnituri. De cele mai multe ori, nu lipsește de lângă un șnițel sau o friptură. Astăzi vă vom prezenta o rețetă de piure de post pe care trebuie să o încercați.
În momentul de față de aflăm în Postul Paștelui, ceea ce înseamnă că nu avem voie să consumăm produse animale, precum carne, ouă sau lapte. Cartofii sunt des consumați sub diverse forme: prăjiți, la cuptor sau piure.
De cele mai multe ori, piureul se prepară cu lapte sau unt, dar acum nu putem folosi astfel de ingrediente. Din fericire, există numeroase rețete de piure de post, iar pentru astăzi v-am pregătit una. Ca și ingrediente, veți avea nevoie de:
Pentru început, curățam și tăiem cartofii în cuburi mari, după care îi punem într-o oală suficient de mare, în care vom pune destulă apă încât să-i acopere. Punem oala pe foc mediu și lăsăm cartofii să fiarbă până în momentul în care sunt moi, timp de circa 15-20 de minute.
Între timp, încălzim uleiul de măsline într-o tigaie mare la foc mediu, în care vom adăuga ceapa și usturoiul. Le călim foarte bine până devin moi și aurii, timp de circa 5-7 minute. Aveți grijă să nu se ardă.
În momentul în care cartofii sunt gata, scurgeți-i și puneți-i înapoi în oală, după care adăugați ceapa și usturoiul călit. Pisați cartofii și ceapa până obțineți o pastă fină și omogenă cu ajutorul unui blender de mână sau un mojar.
Opțional, dacă doriți, puteți folosi laptele de soia sau alt tip de lapte vegetal. Acesta va subția piureul și îi va oferi o textură mai catifelată. Trebuie să-l adăugați treptat și să amestecați încontinuu până când obțineți consistența dorită. Condimentați după gust și serviți cald. Poftă bună!