Un spital din București a început să fie demolat. Clădirea avea peste 130 de ani și acolo erau tratați bolnavii de TBC. Când încep pregătirile pentru noua unitate medicală și de unde provin banii pentru imensa construcție din Sectorul 4 al Capitalei.
Primăria sectorului 4 a demarat un proiect amplu de modernizare a infrastructurii sanitare. Astfel, un prim pas în acest proces a fost demolarea spitalului vechi Zerlendi, o clădire de peste 130 de ani, unde au fost tratați în trecut pacienții cu TBC.
Noul spital, care va fi ridicat în locul vechii clădiri, va fi finanțat cu ajutorul fondurilor europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, asigurând astfel resurse financiare nereambursabile pentru acest proiect esențial. Va fi ridicat în loc un spital modern, cu aparatură pe măsură și toate condițiile pentru pacienți.
În contextul acestui plan, se estimează că 21 de spitale din țară ar urma să fie reabilitate, însă există riscul ca unele dintre acestea să piardă finanțarea din cauza întârzierilor în implementarea proiectelor. Dacă nu remediază această problemă, riscă să fie tăiate de pe listă.
Se preconizează că demolarea clădirii va dura în jur de trei luni, timp în care va fi la punct proiectul pentru noua construcție. Practic, lucrările de ridicare a noului spital sunt planificate să înceapă în luna iulie, dar nu se știe când va fi ridicat complet spitalul.
Viitoarea clădire va fi o construcție modernă, cu 5 etaje, concepută pentru a oferi îngrijiri pentru mai bine de 100 de pacienți.n Printre facilitățile pe care le va oferi noul spital se numără 3 săli de operație echipate cu cele mai moderne tehnologii, 19 paturi de terapie intensivă, un compartiment de primiri urgențe bine echipat și laboratoare de analize și de cercetare.
Și Institutul CC Iliescu are și el nevoie urgentă de o clădire nouă. Clădirea folosită în prezent prezintă un risc seismic ridicat și este cu adevărat un pericol. Lucrările de construcție nu au început încă, deoarece s-a constatat că pentru construcția unui nou spital este nevoie de o finanțare mai mare, iar indicatorii tehnico-economici trebuie reevaluați.
Clădirea Zerlendi și Institutul CC Iliescu sunt doar două dintre cele 21 de unități medicale finanțate în cadrul Programului Național de Reabilitare și Reconstrucție. Toate acestea ar trebui să fie gata până la 30 iunie 2026, când ar trebui să fie puse în funcțiune.
Potrivit oficialilor Ministerului Sănătății, cele care au rămas în urmă cu programul sunt Institutul Inimii din Târgu Mureș și spitalele din Alba, Arad și Lugoj.
Prin PNRR, putem folosi 11,5 miliarde de lei pentru orice referitor la domeniul medical, cum ar fi construirea de spitale noi, renovarea și modernizarea spitalelor existente, modernizarea și digitalizarea facilităților, toate acestea pentru o șansă în plus celor care au nevoie de ajutor.