09 apr. 2024 | 17:10

Moment de fericire în Familia Regală! Este vorba despre Regele Charles şi Regina Camilla. Imagini rare cu cei doi

Monden
Moment de fericire în Familia Regală! Este vorba despre Regele Charles şi Regina Camilla. Imagini rare cu cei doi
Charles și Camilla s-au căsătorit în 2005

Familia regală britanică trece prin momente dificile, după ce s-a aflat că Regele Charles și nora lui, Kate Middleton, suferă de cancer. Suveranul și-a anulat majoritatea îndatoririlor regale, până ce starea de sănătate îi va permite să revină în public. Pe de altă parte, puțini știu că pe 9 aprilie s-au împlinit 19 de ani de la nunta Regelui Charles cu Camilla Parker Bowles. Cei doi au radiat de fericire când și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii civile lângă Castelul Windsor!

Imagini rare de la nunta Regelui Charles cu Regina Camilla

La începutul acestui an, Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Alături de el se află Regina Camilla, femeia care îl sprijină necondiționat de mai bine de 20 de ani. Relația lor a fost cu suișuri și coborâșuri, însă în cele din urmă, cei doi au demonstrat tuturor că se iubesc și că merită o șansă.

Pe data de 9 aprilie 2005, Charles răsufla ușurat și ajungea la altar cu femeia pe care a iubit-o mereu, Camilla. Cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii civile lângă Castelul Windsor, la Windsor Guildhall. La ceremonie au participat doar 28 de invitați, printre care fiii Regelui, William și prințul Harry, și copiii Camilei din prima căsătorie, Tom Parker Bowles și Laura Lopes.

Sursa foto: profimedia

S-au căsătorit la 8 ani de la decesul Prințesei Diana

În ziua căsătoriei, Charles și Camilla au radiat de fericire. Suveranul s-a căsătorit cu Camilla Parker-Bowles la opt ani de la decesul Prințesei Diana. Cu toate acestea, britanicii nu erau pregătiți să-l vadă pe viitorul rege oficializându-și relația cu femeia cu care a înșelat-o pe Lady Di. Se pare că nici copiii Suveranului nu se așteptau să-și vadă tatăl în brațele altei femei. Judi James, experta în limbajul corpului declara pentru The Sun:

William și Harry, prezenți la cununia civilă a tatălui lor cu Camilla

„Puțini copii vitregi sunt nevoiți să lase atâtea resentimente deoparte precum au făcut-o cei doi fii devotați și loiali ai Dianei când au participat la căsătoria tatălui lor cu rivala mamei lor, Camilla. Este meritul lor că și-au suprimat toate aceste emoții negative de dragul tatălui lor și pentru nevoia de unitate a familiei.”

„Amândoi sunt foarte ușor de citit în ceea ce privește limbajului corpului. Harry, în special, tinde să-și ascundă destul de greu emoțiile. În timp ce toți ceilalți din rând se uită cu respect spre cameră, privirea lui Harry pare distrasă. Iar zâmbetul lui William pare rigid și neconvingător, ca și cum face un efort să mimeze fericirea autentică. Totuși, în timp ce William pare să fie un fel de pacificator aici, stând aproape de tatăl său, Harry a creat un decalaj spațial mai mare între el și restul familiei, sugerând o lipsă de dorință de a se implica”, a mai adăugat Judi James.

Vezi și: Astrologul care a prezis boala din Familia Regală, dezvăluire despre Regina Camilla. Ce urmează să i se întâmple în această vară

Regina Elisabeta nu a fost prezentă la nunta lor

Nici Regina Elisabeta cu prințul Philip nu au participat la nunta lui Charles și a Camillei. Se pare că Suverana, șefă a Bisericii Anglicane, nu i s-a părut potrivit să participe la nunta civilă a două persoane care au divorțat anterior. Cu toate acestea, Regina Elisabeta și Prințul Philip au declarat că-i sprijină pe Charles și Camilla după ceremonia civilă, când au participat la binecuvântarea religioasă a celor doi la Capela St. George. În plus, au găzduit și o recepție în cinstea lor la Castelul Windsor!

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro