Sunt români care aleg să cumpere fructe și legume din piețe, direct de la producătorii locali, pentru că sunt siguri că acestea nu conțin substanțe extrem de periculoase pentru organism. Din păcate, tot mai multe legume de la tarabe conțin pesticide. Recent, inspectorii ANSVSA au descoperit zeci de substanțe nocive în roșiile din import. Cele mai multe proveneau din Turcia și Italia!
O parte dintre legumele pe care românii le consumă sunt extrem de toxice pentru organism. Probele analizate de experții fitosanitari au arătat că peste 40% dintre legumele românești există substanțe periculoase. Cele mai nocive ar fi roșiile din import.
Rezultatele de la laborator au scos la iveală că roșiile din Turcia conțin 19 substanțe periculoase. Și roșiile din Italia conțin 13 substanțe nocive. În plus, specialiștii susțin că roșiile care vin din Italia ar proveni, de fapt, tot din Turcia. Roșiile care au fost testate sunt comercializate atât în piețe, cât și în supermarketurile din toată țara. Produsele au fost deja retrase de la vânzare!
„Sunt 19 substanțe în roșiile din Turcia, iar la cele italienești, 13. Fiind practic aceleași substanțe, cam aceleași tratamente în ambele cazuri, laboratorul a tras concluzia că roșiile pline de pesticide din Italia ar fi, de fapt, din Turcia. De ce oare? Probabil pentru că s-a vorbit despre roșiile italienești că ar fi mai curate, sunt din spațiul intracomunitar, sunt mai controlate față de cele care vin din spațiul extracomunitar. Și, atunci, ca metodă de marketing, cele turcești se vând ca fiind din Italia.
Nu ne-ar mira ca și roșiile vândute acum cu prețuri mari, ca fiind românești, să fie turcești. Să le iei cu 5 lei kilogramul de la sursă și să le vinzi cu 50 de lei kilogramul. Este un profit extraordinar. Roșiile testate au fost cumpărate din piață și din supermarket, din colțuri diferite ale țării. Aceleași substanțe, aceleași tratamente. ANSVSA se bazează pe laboratorul din Bulgaria, care face toate analizele pentru ceea ce intră în spațiul intracomunitar din afara Uniunii Europene. Ne gândim că, dacă a trecut pe la laborator, totul este minunat. Am văzut că nu este. Te duci la raft sau în piață și nu mai știi ce să cumperi”, notează Digi 24.
Vezi și: Ce fac americanii pentru a avea roșii mari și recolte bogate. Detaliile care fac diferența
Și căpșunile din Grecia au fost retrase de pe piață de inspectorii sanitari veterinari români. Aceste fructe conțin karanjin, un pesticid neaprobat în Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF). Ingerate, aceste căpșuni pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.
„Prin natura lor, pesticidele sunt potențial toxice pentru alte organisme, inclusiv pentru oameni, și trebuie utilizate în siguranță și eliminate în mod corespunzător. Acestea se numără printre principalele cauze de deces prin auto-otrăvire, iar această povară este resimțită în mod disproporționat în țările cu venituri mici și medii.
Multe dintre pesticidele mai vechi și mai ieftine (care nu mai sunt brevetate), cum ar fi diclorodifeniltricloroetanul (DDT) și lindanul, pot rămâne ani de zile în sol și în apă. Aceste substanțe chimice au fost interzise de țările care au semnat Convenția de la Stockholm din 2001”, precizează experții OMS.
Anul trecut, cumpărătorii au fost nevoiți să scoată din buzunar în jur de 33 de lei pentru un kilogram. Acum, vor plăti ceva mai mult, în condițiile în care prețurile au crescut cu aproximativ 10 procente. Potrivit Antena3, kilogramul de roșii se va vinde, în primă fază, cu 37 de lei, urmând ca prețul lor să crească.
„Am luat vreo 400 de tone de bălegar de la o fermă. Îngrășăminte nu ne mai permitem. 20 kilograme de îngrășăminte sunt undeva la 700 de lei. Ne-am gândit și la clienți și buzunarele lor, dar și la buzunarele noastre”, a declarat un fermier din județul Olt, potrivit RomâniaTV.