31 mart. 2024 | 08:58

Mesajul transmis de Carmen Iohannis de Paştele Catolic. Ce i-au răspuns românii Primei Doamne. Foto

Social
Mesajul transmis de Carmen Iohannis de Paştele Catolic. Ce i-au răspuns românii Primei Doamne. Foto
Mesajul transmis de Carmen Iohannis de Paștele Catolic. Cum au reacționat românii. Se întâmplă foarte rar!

Carmen Iohannis a transmis românilor un mesaj emoționant, sâmbătă, 30 martie 2024, cu ocazia Paștelui Catolic. Deși aparține de altă grupare religioasă, Prima Doamnă a demonstrat că respectă tradițiile și obiceiurile adoptate de alți oameni. Cum au reacționat cetățenii. Foto

Catolicii prăznuiesc în aceste zile Paștele

Majoritatea românilor sunt credincioși ortodocși, celebrând Paștele pe 5 mai 2024. Există însă, și persoane care aparțin de alte confesiuni, cum ar fi comunitatea religioasă a catolicilor. Aceștia au sărbătorit Paștele în weekendul 30-31 martie 2024.

Prima Doamnă a României a fost foarte atentă față de cetățeni, comunicându-le un mesaj emoționant acestora, dar nu numai. Nu doar catolicii celebrează în aceste zile Învierea Mântuitorului, ci și persoanele care aparțin de alte confesiuni.

Mesajul transmis de Carmen Iohannis de Paștele Catolic

„Bucuria Învierii să ne fie Lumina călăuzitoare a sufletelor! Cristos a înviat!”, a transmis Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, poporului.

În mod surprinzător poate, românii au reacționat, până la momentul redactării acestui material, doar în mod pozitiv la mesajul transmis de soția președintelui. De regulă, apăreau cel puțin câteva replici negative, care n-au ieșit în prim-plan de această dată, probabil pe fondul naturii sărbătorii în cauză.

„Adevărat a Înviat! Fie Numele Lui Sfânt în veci lăudat!”/ „Paște binecuvântat!”/ „Sărbători luminate și binecuvântate! Adevărat a Înviat!🙏”, sunt câteva dintre replicile românilor la mesajul transmis de Prima Doamnă.

Ce religie au Carmen și Klaus Iohannis

Carmen și Klaus Iohannis nu aparțin de comunitatea religioasă catolică, ci fac parte dintr-o grupare diferită, care totuși sărbătorește Paștele în aceleași zile. Cuplul prezidențial are altă religie: luterană.

Mulți români nu știu care sunt obiceiurile diferite ale comunității religioase luterane, motiv pentru care vom încerca să le expunem, pe scurt, în continuare. Luteranii și anglicanii nu au, în general, ceremonii special pregătite pentru Sărbătorile Pascale.

Ce tradiție respectă cuplul prezidențial

Serviciile religioase din perioada Paștelui, cum ar fi cele din Joia Mare și din Sâmbăta Învierii, sunt clasice, ornamentate doar cu câteva rugăciuni dedicate lui Iisus Hristos. Motivul pentru care slujbele sunt organizate astfel are legătură cu faptul că nu s-a păstrat vechea tradiție a primelor secole.

Membrii Bisericii Luterane practică totuși ceremonialul aprinderii Lumânării de Paște, deci mai mult ca sigur atât Prima Doamnă, cât și președintele Klaus Iohannis au luat lumină în weekendul curent.

Nu știm despre Klaus Iohannis, însă în ceea ce o privește pe Carmen Iohannis, aceasta este foarte atașată de comunitatea religioasă din care face parte. Era nelipsită de la slujbele religioase de la biserică inclusiv în perioada comunistă, potrivit informațiilor din spațiul public.

Digisport.ro
Milionarul cu avion privat care merge cu metroul și autobuzul în București! ”Bă, ce sărac e ăsta, n-are mașină”
Stirile PROTV
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
ProActual
Motivul pentru care bikini de damă au o fundiță în partea din față. Puțină lume știe adevărul
EVZ.ro
Vești proaste pentru români. Garanția ambalajelor se dublează, de anul vitor
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au datini nemaiîntâlnite și porecle de animale”
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
De ce a renunțat Teo Trandafir la prima căsnicie. Motivul e complet aberant
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
El va fi viitorul președinte al României. Cine îi ia locul președintelui Klaus Iohannis
Capital.ro
Se află în plin divorț, dar au fost surprinși din nou împreună: „Se țineau de mână și se sărutau”
Avantaje
ELENA LASCONI, VIZITĂ SECRETĂ! A fost FOTOGRAFIATĂ pe ASCUNS
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro