Avram Iancu, una dintre figurile emblematice ale Revoluției de la 1848 din Transilvania, rămâne un simbol al luptei pentru libertate și dreptate în istoria poporului nostru. Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc detaliile dramatice ale sfârșitului său, marcând un final tragic pentru eroul național cunoscut sub porecla de ”Crăișorul Munților”.
Avram Iancu s-a născut în 1824 în satul Vidra de Sus, lângă orașul Abrud din Transilvania și provenea dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Alisandru Iancu, era jude domenial, o funcţie care-i asigura un statut social bun. Mama sa se numea Maria Gligor, tot din Ţinutul Moţilor, iar fratele său, Ioan, a ajuns preot.
Bucurându-se de facilități materiale, Avram Iancu a avut acces la o educaţie foarte bună. Face şcoala la Vidra, apoi la Câmpeni iar apoi urmează cursurile unui liceu catolic din Cluj. Se spune că Avram Iancu, tocmai pentru a avea acces la acest liceu s-a făcut greco-catolic.
De-a lungul vieții sale, a devenit un lider al mișcării de rezistență anti-habsburgică din regiune și a jucat un rol crucial în apărarea drepturilor românilor împotriva dominării maghiare.
În timpul Revoluției de la 1848, Crăișorul Munților și-a mobilizat comunitatea locală și a condus lupta împotriva autorităților habsburgice și a nobililor maghiari.
Istoricii îl descriu ca fiind un bărbat curajos, echilibrat și puteric, un lider carismatic, care a inspirat oamenii și a organizat acțiuni de rezistență împotriva opresiunii străine.
”Uitaţi-vă pe câmp, românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!”, i-ar fi încurajat Avram Iancu pe români, în nenumărate rânduri.
Crăișorul Munților a luptat pentru drepturile politice ale românilor în Transilvania anului 1848 şi fost un reprezentat de seamă al acestora la Curtea de la Viena.
După eșecul revoluției și suprimarea brutală a mișcării de către trupele habsburgice, Avram Iancu a fost nevoit să fugă în munți pentru a-și continua lupta împotriva inamicului, confruntându-se cu diferite provocări și primejdii.
Deşi a cunoscut gloria în timpul vieţii, Avram Iancu a avut parte de un sfârşit tragic. Aflat în exil în Munții Apuseni, pașoptistul a fost trădat de un localnic și capturat de autoritățile austriece. A fost închis și supus unor interogatorii brutale și torturi în încercarea de a-și dezvălui adepții și planurile sale.
Chinurile la care a fost supus Avram Iancu au fost cumplite, iar trupul său a fost slăbit de tortură și maltratare. Cu toate acestea, el a refuzat să-și trădeze camarazii și să-și abandoneze idealurile.
Se spune că, după ce a revenit acasă, starea psihică a lui Avram Iancu s-ar fi deteriorat considerabil. Revoluționarul de altădată ar fi suferit de depresie și tuberculoză, afecțiuni care i-au adus, într-un final, sfârșitul.
”Avram Iancu nebuni. El umblă multă vreme pribeag pe la casele oamenilor, ferindu-se numai de aceia care-l iubeau mai mult”, scria istoricul Nicolae Iorga despre soarta pașoptistului, potrivit Historia.
Timp de 20 de ani, Avram Iancu, eroul moţilor, ar fi hoinărit pe străzile satelor din Transilvania ca un om fără adăpost, rătăcit, zdrențuros, cu privirea pierdută și sufletul apăsat, făcându-și veacul prin baruri.
Depresia i-ar fi răpus sufletul, iar tuberculoza i-a măcinat trupul, întrucât martorii acelor vremuri povesteau, ulterior, că Avram Iancu s-ar fi stins din viață din cauza unei hemoragii interne, cauzată de problemele sale de sănătate.
”Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”.
În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”, povestea istoricul Nicolae Buta, în anul 1924.
Avram Iancu a murit la 48 de ani, pe 10 septembrie 1872, o dată care a marcat un moment de profundă tristețe și pierdere pentru poporul român.
Cu toate acestea, sacrificiul și curajul său rămân un exemplu de devotament și demnitate în lupta pentru libertate și dreptate. Se spune că 10.000 de români ar fi fost prezenți la înmormântarea eroului național, cu ochii în lacrimi, prezentându-și respectele pe ultimul său drum.