Vești nu tocmai bune pentru Emma Răducanu! Tenismena britanică de origine română a fost eliminată în turul al treilea la Indian Wells de fosta lideră mondială, Aryna Sabalenka, scor 6-4, 7-5. După această înfrângere, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre victoria Arynei Sabalenka. Ce a putut să spună despre sportiva din Belarusia!
Emma Răducanu, în vârstă de 21 de ani, a fost eliminată în turul al treilea la Indian Wells de fosta lideră mondială, Aryna Sabalenka, cu scor 6-4, 7-5. Sportiva britanică de origine română s-a calificat în turul al treilea după abandonul Dayanei Yastremska, dar n-a putut trece însă de Aryna Sabalenka.
Câștigătoarea de la Australian Open a dominat primul set, însă în actul al doilea, Emma Răducanu a fost învinsă de Aryna Sabalenka.
„A fost un meci greu. Ea a jucat incredibil. Sunt foarte mulțumită de nivelul meu de astăzi și sunt bucuroasă să trec de această rundă. Voi ați adus cea mai bună atmosferă, vă mulțumesc pentru sprijin. Mi-a plăcut să joc în fața voastră”, a declarat Aryna Sabalenka, după ce a învins-o pe jucătoarea britanică.
Deși a învins-o Sabalenka a folosit cuvinte mari la adresa lui Răducanu, pe care a numit-o jucătoare incredibilă. „Știu că și ea este acolo, la un nivel ridicat, poate juca un tenis grozav. Dar în momentele cheie m-am concentrat pe mine și pe ce trebuie să fac pe teren pentru a fi în acest meci și cred că a funcționat bine”, a spus tenismena la conferința de presă.
După înfrângerea de la Indian Wells, Cristian Tudor Popescu a făcut-o praf pe rețelele de socializare pe tenismena din Belarus, Aryna Sabalenka. Acesta a acuzat-o că a trișat în meciul cu Emma Răducanu. Gazetarul a amintit și despre manifestările sale zgomotoase de pe teren. Se știe că tenismena urlă după fiecare lovitură, asemeni Mariei Sharapova. De asemenea, nici stilul de joc al belarusei nu-l încântă pe Cristian Tudor Popescu.
„Nu mă uit la meciurile Sabalenkăi. Mă dezgustă literalmente forța brută, înălțimea, urlete animalice ale bielorusei. Am făcut o excepție pentru Emma Răducanu, jucătoare elegantă, tehnică, cu un fizic normal, al cărei tenis îmi place mult chiar și când pierde. Sabalenka a câștigat 6-2, 7-5, dar bazându-se pe nedreptăți revoltătoare. A servit 8 sau 9 ași, și nu mai știu câți semiași. Când a avut nevoie, s-a scos cu serviciul. La 1,82 m și 80 kg nu e prea greu să faci asta. Acest avantaj, care nu ținea de valoarea jucătoarei, ar putea fi mult diminuat prin eliminarea din regulament a serviciului 2. Atunci, Sabalenka și altele ca ea, pe un singur serviciu, cu siguranță nu vor mai produce atâția ași.
Apoi, zbieretele prelungi, „Aaaîaaa!”, copiate probabil după strigătele de atac ale armatei lui Lukașenko, se suprapun cu pregătirea pentru lovitură, ba chiar și cu lovitura adversarei. Ceea ce este incorect.
Potrivit regulamentului, nu este permis ca o jucătoare să fie disturbată prin zgomote când lovește mingea. Ce face Sabalenka e totuna cu strigătele unui ins din tribună pe jocul Emmei Răducanu, numai că insul e în teren! Așa cum arbitrul ar trebui să dispună scoaterea individului din tribună, Sabalenkăi ar trebui să-i dea avertisment și apoi punct pierdut. Mijloacele vlăjgancei bieloruse sunt bune pentru ea și rele pentru tenis, mai ales pentru cel feminin”, a fost mesajul transmis de Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.
Și jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 22 mondial, a fost eliminată în turul doi la Indian Wells, turneu WTA de categorie 1000. Ea a fost învinsă de americanca Sloane Stephens, locul 44 WTA, scor 6-0, 7-5.