O nouă despărțire neașteptată în showbiz-ul românesc tocmai a fost anunțată. Relația lor a început într-un mod neconvențional, însă au reușit să îi cucerească pe români, mulți fiind convinși că erau, cu adevărat, suflete pereche. Povestea de dragoste nu a durat însă până la adânci bătrâneți, s-au despărțit după doar câteva săptămâni împreună.
Mii de oameni au fost martorii cunoașterii lor și etapelor pe care le parcurg orice doi tineri care se îndrăgostesc. Și-au început relația într-un mod neconvențional, pe platoul unei emisiuni TV, însă au reușit să îi cucerească pe români, mulți fiind convinși că erau, cu adevărat, suflete pereche.
Vlada și Antoni au fost printre cei mai apreciați concurenți ai sezonului doi al show-ului „Casa Iubirii”. Relația lor a continuat și după ce au părăsit reality show-ul, chiar dacă au plecat din celebra casă despărțiți. Și-au mai dat o șansă și părea că au luat cea mai bună decizie.
Locuiau împreună și împărtășeau cu fanii lor cele mai frumoase momente din viața de zi cu zi. Păreau perechea perfectă – zâmbitori, fericiți, îndrăgostiți. Apoi a venit un anunț ce i-a luat prin surprindere pe susținători: au decis să pornească pe drumuri separate.
Vestea a fost dată de Antoni. Fără să dea prea multe explicații, a anunțat că el și Vlada s-au despărțit.
„Eu și Vlada nu mai formăm un cuplu. Nu știu unde stă, asta s-o întrebați pe ea. Probabil și-a găsit pe cineva la care să stea.
Din câte am vorbit, nu era la Focșani, e prin București. Asta e situația. E prea din scurt să dăm verdictul încă, timpul le va aranja pe toate”, a spus Antoni, într-un live pe TikTok.
Fosta concurentă a reality show-ului de la Kanal D nu a fost la fel de zgârcită în declarații. Vlada a confirmat că ea și Antoni s-au separat după doar câteva săptămâni de relație.
„Am greșit amândoi. Amândoi ne-am zis vorbe urâte la nervi, amândoi am fost motivul certurilor. Amândoi am făcut totul, pentru că într-o relație nu greșește doar o persoană, greșesc amândoi.
Eu nu sunt sfântă, nici el nu-i un sfânt. Am greșit și eu, a greșit și el. Am spus eu vorbe urâte, a spus și el vorbe urâte. Am făcut eu una, a făcut și el ceva. Nu-i doar vina lui și nici doar vina mea. Sunt supărată, îmi pare rău că s-a terminat relația asta, pentru că eu pe băiatul ăsta încă îl iubesc, chiar dacă ne-am despărțit. Dar dacă am ajuns în punctul ăsta, să nu ne mai înțelegem, de ce să stăm așa și să ne facem rău unul altuia?”, a povestit Vlada în mediul online.