Trei tineri din județul Suceava au plecat să testeze o Dacia Duster pe teren accidentat. Și au testat-o în fel și chip, în cel mai interesantă experiență din viața lor, după cum aveau să declare la finalul expediției.
Au plecat pe un drum forestier, unde nămolul le-a pus ceva probleme, dar au reușit să înainteze pe o pantă abruptă, până când și-au dat seama că nu mai au loc de întorcere, la propriu. În partea stângă aveau pădurea, iar în partea dreaptă aveau un mal de noroi care putea foarte ușor să se disloce și să cadă peste mașina lor Duster.
Singura variantă a fost să bage în marșarier și să coboare panta cu spatele. Dacă la urcare a mai fost cum a mai fost, la coborâre au întâmpinat probleme serioase. Mașina lor Duster 4 x 4 s-a înclinat destul de periculos, iar cei trei au tras o sperietură soră cu moartea.
Nici șoferul, nici cel care filma, dar nici cel care îl îndruma pe șofer nu au fost atenți și nu și-au dat seama că partea dreaptă a mașinii pierde aderență și o ia la vale, punând SUV-ul românesc într-o poziție extrem de periculoasă. Doar norocul a făcut ca mașina să nu se răstoarne cu tot cu șofer.
“A fost de departe cel mai intens moment trăit în offroad cu Duster-ul meu. Greșeala majoră pe care am făcut-o a fost să considerăm că traseul este ușor. Șoferul ar fi putut fi grav rănit, iar mașina serios avariată”, a povestit cel care se afla la volan.
Mașina a alunecat pe noroiul moale și a revenit, în cele din urmă, cu toate cele patru roți pe sol, iar șferul a trăit să povestească întâmplarea. Bărbatul s-a declarat încântat de mașina sa, care l-a scos teafăr din multe noroaie și locuri periculoase.