Un mic colț al țării ar putea renaște ca unul dintre cele mai mari obiective turistice din zonă, dacă planul autorităților se va transforma în realitate. Un sat din România cu nici 20 de locuitori poate avea băi sărate – un complex ce să atragă vizitatori din întreaga țară. Investiția ar putea să depășească trei milioane de euro.
Consiliul Județean Alba suplimentat cu 2,5 milioane de lei bugetul pentru construcția Băilor Sărate. Proiectul scos pentru a cincea oară la licitație, a depășit valoarea de 17 milioane de lei, echivalentul a aproximativ trei milioane de euro.
Satul din România ce poate avea băi sărate este Ocnișoara. Micuța localitate aparține comunei Lopadea Nouă. Recent, drumul de acces în sat a fost modernizat, ceea ce va ajuta zona din Podișul Târnavelor să primească vizitatori din toate colțurile țării.
Consiliul Judeţean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura cu numărul cinci pentru atribuirea contractului privind proiectarea şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajare Băile Sărate Ocnișoara”.
„Din cauza situației economice actuale, a specificului mai deosebit al investiției și a faptului că amplasamentul lucrării este mai izolat și mai îndepărtat de depozitele de materiale de construcții care trebuie transportate până la Ocnișoara, considerăm că este necesară și justificată majorarea valorii totale a investiției”, se menţionează în documentaţia aprobată de CJ Alba, potrivit Adevărul.
Te-ar putea interesa și: Satul din România care are zeci de kilograme de aur. Cu doar 100 de locuitori, localitatea este vestită pentru valoarea ei
Planul ambițios al autorităților cuprinde amenajarea și unei piațete ce va pune în valoare fântâna existentă, numită de localnici „murătoarea”. Aceasta va fi păstrată pentru cei care folosesc apa sărată. Acolo se dorește și crearea unui spațiu expozițional din cristale de sare sculptate sau alte elemente complementare acestei teme. Tot aici va fi şi un restaurant.
Zona balneară va fi compusă dintr-un bazin cu nămol, două alveole de relaxare și o zonă de uscare.
Te-ar putea interesa și: Satul din România transformat în staţiune turistică de curând. Are ceva special, ce vor găsi turiştii aici. E unic la noi