Elena Hueanu este una dintre cele mai cunoscute fotomodele din România, însă în urmă cu mai mulți ani a renunțat la țara natală și s-a stabilit în Germania. Nu mulți știu că blondina a avut o copilărie foarte grea, care i-a lăsat foarte multe trauma, însă cu ajutorul unui psiholog, Elena încearcă să se vindece. Fostul fotomodel ne-a oferit un interviu exclusiv pentru Playtech Știri despre copilăria traumatizantă, dar și despre o posibilă căsătorie cu partenerul ei.
Elena este mamă a trei fetițe minunate. Prima ei fiică s-a născut în urma relației cu fostul partener abuziv. Acesta având probleme cu alcoolul, i-a făcut viața un chin. Astfel, bărbatul nu se deosebea de tatăl Elenei, care de asemenea, i-ar fi distrus copilăria, din cauza alcoolului. Aceasta ne-a vorbit despre copilăria sa traumatizantă:
“Am încercat să am un băiețel, dar în același timp m-am rugat să am copii care să îmi aducă pace și liniște. Majoritatea băieților pot fi ușor de influențat, pot dispărea mai ușor din viața mamei.
Noi am fost 5 fete și un singur frate, iar în familia mea am avut cel mai bun exemplu. Noi, fetele, am fost tot timpul alături de părinți, iar eu l-am iertat pe tatăl meu, chiar dacă el a făcut cel mai groaznic lucru pe care putea să îl facă propriului copil. Am ajuns la orfelinat din cauza lui, din cauza problemelor pe care le avea cu alcoolul.
Oricum, acum sunt sterilizată, nu mai pot face copii. Am avut probleme cu sarcinile la ultimele două fetițe. Cu ultima fetiță, am avut 9 ore de comă, două transfuzii, iar la 11 luni după naștere am mai făcut o transfuzie.
Nu a fost alegerea mea de a mă steriliza, ci a medicilor. Riscul de a-mi pierde viața dacă mai aduc un copil pe lume este de 80%. Eu nu m-aș mai întoarce în România, nu mai am pe nimeni acolo, decât pe bunica mea.”, ne-a spus Elena.
Acum, vedeta trăiește o frumoasă și discretă poveste de dragoste, proaspăt logodită, însă îi este frică de căsătorie:
„Între timp, în februarie m-am și logodit, poate mă voi și căsători. Nu am spus nimănui asta. Este o relație cumva ascunsă. Suntem de 8 ani împreună. Am cumva o trauma de căsătorie. După ce mama s-a căsătorit cu tata, atunci au început problemele lui cu alcoolul și nu aș vrea să trec prin asta. Oricum fac terapie, încerc să mă vindec.
Tatăl primei fetițe se asemăna tatălui meu, probabil am atras și am căutat ce am văzut în casă, fără să vreau. Lucrez la traumele mele, vreau ca fetițele mele să fie puternice.
Dacă eu când aveam 8 ani mă gândeam să mă sinucid pentru că nu aveam o viață frumoasă, aș vrea ca fetele mele să gândească că vor să ajungă cineva în viață, să se bucure de viață!”, ne-a declarat Elena Hueanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
De 7 ani, Elena se confruntă cu o reală problemă în mediul online. Vedeta este victima hack-erilor! Se pare că apar tot mai des conturi cu numele și pozele ei. Indivizii care se dau drept Elena Hueanu, încearcă să pofite de oameni, cerându-le sume colosale de bani.
Victimele au găsit locuința Elenei Hueanu, iar aceasta a fost nevoită să se mute pentru a scăpa de probleme. De altfel, a fost chemată la audieri, iar polițiștii au luat o decizie. Fostul fotomodel ne-a dezvăluit prin ce trece acum și trage un semnal de apel!
“Am avut multe probleme, am peste 500 de conturi cu numele meu. În ultimii cinci ani, s-au agravat foarte mult. Unii oameni îmi scriu că și-au vândut casele, mașinile, apartamentele, că mi-au trimis mie sute de mii de euro. Doresc să fac un apel! Am văzut pașapoarte cu fața mea, cărți de identitate din toate țările, așa ceva este de necrezut, este o obsesie!
Nu am nevoie de absolut niciun ban, mi s-a spus că aș fi promis că mă căsătores, dar nu, nu mă căsătoresc cu nimeni, nu vă lăsați păcăliți că am nevoie de ceva sau că mă căsătoresc cu voi. Nu mai pot! Am plângeri la poliție în Germania. Am peste zeci de mii de plângeri în Germania și Franța. Am înțeles că ar fi un scammer în spate, toate vin din partea Indiei, Asiei…
Prin inteligența artificială au reușit să facă video-call-uri cu fața mea. Am fost nevoită să renunț la apartamentul unde am stat, mă căutau oamenii să ceară banii înapoi, fiind înșelați, dar nu de către mine.
Așa că trebuia să mă mut! Dacă aduni banii, ajungem la un million de euro, Doamne ferește! Cum să trimiți bani unei fantome?”, ne-a mai spus Elena Hueanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Citește și: Cât de greu spune Dana Săvuică “Te iubesc”? VIDEO EXCLUSIV (playtech.ro)