Cantitatea de aur existentă pe Pământ este uriașă. Care țară din lume deține cea mai mare masă a metalului rar și ce stat european se impune în acest sens. În ce domenii este folosit cel mai des aurul.
Imaginează-ți că ai prelua controlul asupra aurului din întreaga lume și ai decide să-l topești pentru a-l face un cub. Cam cât de mari crezi că ar trebui să fie laturile sale? Ar trebui să aibă sute de metri, poate chiar mii de metri? Este puțin probabil să fie vorba despre așa ceva.
Cele mai recente estimări arată că circa 244.000 de tone metrice de aur au fost descoperite până în prezent (187.000 de tone metrice produse în trecut plus rezervele subterane de 57.000 de tone metrice). Pentru că aurul este practic indestructibil, înseamnă că acest metal încă există sub o formă sau alta.
Te-ar putea interesa și: Metalul mai scump decât aurul în care am putea investi. De ce este special şi de ce a ajuns să coste aşa mult
Aurul este una dintre cele mai căutate și mai utilizate metale de pe planetă. Nu doar raritatea lui îl face atrăgător, ci și proprietățile unice pe care le are. Este ideal pentru o serie de utilizări specifice. Strălucirea aurului și faptul că este un mare conductor de electricitate îl fac important pentru lumea modernă.
Primul domeniu comun în care găsim aur este cel al bijuteriilor. După acesta, cea mai frecventă utilizare a lui este pe piața financiară. Datorită rarității sale, oamenii foloseau monede de aur încă de acum 6.000 de ani. Deși nu se mai folosește aurul pentru a produce bani, acesta este folosit pentru lingouri.
Se estimează că 10% din aurul de pe Pământ este folosit pe piața financiară. Nu vorbim aici însă, despre aurul folosit ca formă de investiție. Datorită faptului că este o valoare cu performanță remarcabilă, aurul este adesea investit de cei care vor să se protejeze de inflație și recesiune.
Te-ar putea interesa și: Cel mai mare lingou de aur din lume. Cât costă în prezent și cine îl are, de fapt
China este țara din lume care se bucură de cantitatea cea mai mare de aur. În clasamentul celor care dețin cel mai mult aur, pe locul 2, se află Australia. Africa de Sud se află pe locul 3 la capitolul aur.
La nivel european, statul care deține cea mai mare rezervă de aur este Germania. Potrivit celor mai recente informații, țara europeană are 3.354,89 tone de aur. În anul 2011, România se afla pe locul 21 în clasamentul celor 35 de ţări ale lumii care deţin rezerve de aur, cu 103,87 tone.