Donald Trump are opinii pe orice subiect, de la încălzire globală la coronavirus. La baza însă, el este un om de afaceri, iar opiniile sale pe subiecte științifice nu sunt foarte avizate.
Președintele Americii și-a exprimat în trecut opinia despre încălzirea globală și a negat cu entuziasm că ar exista consecințe pe termen lung ale schimbărilor climatice. În opinia sa, totul este o invenție a chinezilor. Acum, coronavirus a intrat în vizorul oficialului, iar pronosticurile sale s-ar putea să fie ofensatoare chiar și pentru cei mai superficiali medici.
Donald Trump a comparat coronavirus cu o răceală. Ca urmare, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră faptul că, pornind de la această logică, oficialul a spus că virusul care a dus la o epidemie mondială va dispărea peste noapte, în aprilie, de la căldură, conform AFP.
„Până în aprilie, sau în cursul lunii aprilie, căldura, în general, ucide acest gen de viruși”, a spus Trump. „Ar fi un lucru bun”, a adăugat el.
Ca să îți dai seama de relația bună a președintelui SUA cu regimul comunist de la Beijing, este suficient să ai în vedere faptul că a lăudat modul în care China a tratat informarea populației despre coronavirus. „Cred că fac o treabă bună. Am avut o lungă discuție cu președintele Xi (…) este foarte încrezător”, a declarat Donald Trump.
Aceste afirmații au fost făcute la scurt timp după ce au ajuns în presă detalii despre efortul de mușamalizare al Beijingului cu referire la epidemia globală. Până și doctorul care a descoperit infecția și a murit de curând din cauza coronavirus a fost forțat de poliție să semneze o scrisoare pe 3 ianuarie prin care să declare că a mințit când și-a avertizat colegii despre riscurile la care se expune.
Conform celui mai recent raport, la nivel global, sunt peste 40500 de persoane infectate cu coronavirus și 910 și-au pierdut viața.