Ștefan Floroaica se bucură de succes și de simpatia publicului, câștigate o dată cu personajul Petru din serialul “Lia, soția soțului meu”. Pe 27 decembrie, actorul a schimbat prefixul, împlinind 30 de ani. În exclusivitate pentru Playtech Știri, protagonistul serialului de la Antena 1 a mărturisit că întotdeauna s-a simțit mai matur decât vârsta pe care o are și a avut alte preocupări decât cei de-o seamă cu el. De-a lungul timpului, a căutat compania oamenilor mai mari ca el și nu e de mirare că între el și iubita sa, Sânziana Negru este o diferență de 8 ani.
Ștefan Floroaica recunoaște că serialul Lia, soția soțului meu l-a propulsat nu doar în atenția publicului, cât și a oamenilor din industria filmului. Actorul a bifat un rol mic în comedia “Tati part-time”, făcându-și astfel debutul pe marele ecran. La finalul anului trecut, Ștefan a împlinit 30 de ani și și-a propus să gestioneze lucrurile astfel încât să aibă mai mult timp pentru el.
“Îmi doresc foarte mult pe plan personal să mă dezvolt, pentru că am observat că dacă alergi după lucruri exterioare, nu te vei împlini. Așa că dacă lucrezi foarte mult la tine, atunci aceste lucruri exterioare vor veni de la sine”, a spus, pentru Playtech Știri, Ștefan Floroaica.
Protagonistul serialului “Lia, soția soțului meu” ne-a mărturisit că din copilărie s-a simțit mai matur față de anii pe cafre îi avea. Și iată că lucrurile nu s-au schimbat între timp.
“Ce serios am devenit așa dintr-odată! 2024 e primul an full cu 30 de ani. Să vedem dacă se schimbă ceva în perspectiva asta. Mereu m-am simțit mai bătrân, sincer să fiu, de când eram copil. Dacă știi expresia am un suflet bătrân, multă lume mi-a spus treaba asta.
Mereu am tras spre muzică veche, să stau cu oameni mai în vârstă decât mine, nu știu de ce mereu m-au atras lucrurile acestea, nu că am fugit de activitățile copilăriei. De exemplu, eu nu prea am ieșit în oraș, nu prea am băut, nu prea am avut obiceiuri de genul acesta. De ce? Nu m-au atras, habar nu am, nu m-a tras ața cum s-ar spune”, a declarat, pentru Playtech Știri, actorul.
Pe plan personal, Ștefan trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Sânziana Negru, câștigătoarea reality-show-ului America Express. Îndrăgostiții și-au ținut secretă relația o vreme, fiind dați de gol pe instagram de fotografiile în care apăreau cu aceeași pisică.
Ulterior și-au asumat relația și își țin la curent fanii cu activitățile lor. După o perioadă în care au locuit alternativ în locuința celuilalt, cuplul și-a stabilit reședința în casa influencer-iței. Între cei doi există o diferență de vârstă de 8 ani, Sânziana fiind mai mare ca Ștefan.
Relația a trecut proba timpului, întrucât au luat o pauză în perioada în care creatoarea de conținut a participat la filmările America Express împreună cu buna sa prietenă Laura Giurcanu.
Sânziana Negru a povestit într-un interviu pentru Playtech Știri de ce iubitul ei nu a fost o opțiune pentru a forma o echipă în competiția de la Antena 1.
“Nu voiam cu mama sau o relație de familie, nu voiam cu iubitul în niciun caz. Nu mi se părea o combinație bună să mergi la America Express, pentru că sunt atât de multe contexte în care te poți certa la televizor, exclus! Cea mai în siguranță mă voi simți cu Laura, deci cu Laura trebuie să merg!”, și-a explicat ea decizia.
Video: Mihai Robu