Apar noi detalii șocante în cazul celor două românce ucise cu sânge rece în orașul Naro, din Italia. Medicii legiști au efectuat autopsia celor două cadavre și au scos la iveală faptul că, Delia Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, şi Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, au trecut prin chinuri groaznice în noaptea respectivă.
Două românce din Italia au fost găsite fără suflare, în casele lor din localitatea Naro, Sicilia, Italia. Alerta a fost dată joi dimineață, 4 ianuarie 2024, când la una dintre case a izbucnit un incendiu puternic. Principalul suspect în cazul morții celor două este un tânăr de 24 de ani, pe nume Eduard Nedelcov, care a fost deja reținut de autorități!
Acum, anchetatorii italieni încearcă să refacă firul întâmplării îngrozitoare și au ridicat imagini de pe mai multe camere de supraveghere din zonă. Prima care ar fi fost ucisă este femeia de 54 de ani, Maria Rus, găsită carbonizată în propria locuință. Apoi, suspectul s-ar fi dus și la casa celelalte victime, pe care a snopit-o în bătaie.
Autopsia efectuată pe cadavrele celor două românce a arătat și faptul că femeile au fost bătute cu brutalitate înainte de a-și da ultima suflare, scrie publicația Giornale di Sicilia. Românul de 24 de ani, suspect de dubla crimă, a fost arestat și se află la închisoarea din Agrigento.
Ancheta continuă, iar procurorii au reuşit să reconstituie ce s-a întâmplat în noaptea fatidică în care cele două femei au fost omorâte. Conform publicaţiei italiene, la domiciliul Deliei Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, din Via Vinci, ar fi avut loc o cină. La masă au fost prezenți un român de 24 de ani şi un alt bărbat de 50 de ani.
La un moment dat, tânărul, aflat în stare avansată de ebrietate, ar fi agresat-o sexual pe femeie. Revoltată, Delia Zărnescu i-a respins avansurile și i-a dat afară din casă pe cei doi. Cât timp s-au aflat în casa Deliei, aceștia au vorbit despre compatrioata lor Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, vecină cu Delia Zărnescu.
După ce a fost dat afară din casa Deliei Zărnescu, tânărul de 24 de ani s-a oprit la ușa Mariei Rus, în timp ce bărbatul de 50 de ani a mers la locuința lui. Femeia de 54 de ani i-a deschis ușa acestuia, care apoi ar fi bătut-o până a omorât-o. Ulterior ar fi ars-o, folosind fotoliul din holul de la intrare.
Conform reconstituirii anchetatorilor, tânărul beat s-ar fi întors la casa Deliei Zărnescu, unde i-a spart ușa de la intrare și s-a năpustit asupra ei, lovind-o în cap cu tot ce a găsit: piese mici de mobilier, dar și obiecte mai mari de mobilier. Vecinii, alertați de zgomotul infernal, ar fi intervenit, după cum precizează anchetatorii italieni.
Autorul crimelor este Eduard Omar Nedelcov, are 24 de ani şi este din Botoşani. El a fost ridicat de carabinieri care îl acuză de uciderea celor două românce: Maria Rus, în vârstă de 54 de ani şi Delia Zărnescu, de 58 de ani.
Individul locuia de câţiva ani în Italia, cu familia, în acelaşi cartier cu victimele sale, în centrul oraşului Naro din Sicilia. Soțul Mariei Rus a făcut unele dezvăluiri despre tânărul de 24 de ani.
„E din Moldova, am lucrat cu el în campanie, se droga, bea, era agresiv. A mai făcut şi scandaluri, era reţinut de carabinieri. Prima zice că a omorât-o şi a pus-o într-un fotoliu, aveam un fotoliu de piele lângă uşă şi acolo i-a dat foc. Și după aia a fugit după românca cealaltă şi a omorât-o în casă. El a dat telefon la carabinieri şi la pompieri.”, a declarat bărbatul.