29 dec. 2023 | 21:34

Cornel Dinicu a rupt tăcerea după tragedia de la Ferma Dacilor: „Ne-au dat foc să ne distrugă”

Social
Cornel Dinicu a rupt tăcerea după tragedia de la Ferma Dacilor:
Primele declarații ale lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din Gura Vadului. "Să ne facă rău, să ne distrugă".

Patronul pensiunii Ferma Dacilor, din Gura Vadului, a făcut primele declarații privind tragedia în urma căreia șapte persoane și-au pierdut viața, printre care și fiul său. Cornel Dinicu, pe numele lui, este convins că o mână criminală a organizat totul: „Ne-au dat foc să ne distrugă”.

Cum a avut loc tragedia de la Ferma Dacilor

Tragedia de la pensiunea Ferma Dacilor, ce a avut loc la începutul săptămânii curente, a ținut prima pagină a ziarelor. În a doua zi de Crăciun, localul din Gura Vadului a ars în totalitate. Nu mai puțin de șapte persoane și-au pierdut viața și altele au suferit răni.

Din totalul a 26 de persoane care se aflau în pensiune, la o petrecere, 18 au reușit să se evacueze la timp, iar alte 2, un copil și un adult, au fost rănite. Printre persoanele care și-au pierdut viața se numără chiar unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor.

Te-ar putea interesa și: Răsturnare de situație după incendiul de la Ferma Dacilor. Ce au găsit criminaliștii

Prima declarație a patronului pensiunii

Până în ziua privegiului fiului său, la care a participat, Cornel Dinicu nu a reacționat public în niciun fel. La evenimentul amintit însă, patronul Fermei Dacilor a făcut primele declarații. Bărbatul este de părere că o persoană a dat foc intenționat pensiunii, din dorința de a face rău.

Patronul pensiunii din Gura Vadului este convins că o mână criminală a organizat întreaga tragedie, în urma căreia șapte persoane și-au pierdut viața, printre care și fiul său. Nu cu intenția de a comite omor, însă cu dorința de a îngropa afacerea.

Cornel Dinicu: „Să ne facă rău, să ne distrugă”

„Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu”, a declarat Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, într-o intervenție pentru Observator.

Te-ar putea interesa și: Imagine tulburătoare cu patronul de la Ferma Dacilor după tragedie. Ce ținea în brațe

Acuzații grave de la vârful MAI. Fără autorizație de incendiu?

Între timp, oamenii legii continuă cercetările în cadrul anchetei. Apar acuzații din ce în ce mai grave, chiar de la vârful Ministerului de Interne. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a spus că inspectorii ISU Prahova au făcut controale în funcţie de interese.

Potrivit șefului DSU, în anul 2019, când a fost efectuat controlul impus prin legislație, amplasamentul din Gura Vadului ar fi putut să fie închis. Pensiunea Ferma Dacilor nu ar fi avut autorizație de incendiu, însă inspectorii ISU Prahova, în loc să îl sancționeze pe patron, l-ar fi protejat.

Parteneri
Drama actorului Valeriu Pavel Dan. Ce a îndurat cu un an înainte de moarte
Redactia.ro
De ce se pune orez la varza murată. Metoda folosită de adevăratele gospodine
Click.ro
Kim Jong Un, prima declarație după ce Coreea de Nord a aruncat în aer drumurile de legătură cu Coreea de Sud
Digi24
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
EXCLUSIV / Oana Roman a ajuns la Psihiatru. Ce s-a întâmplat cu vedeta. Primele declarații
Unica.ro
Adrian Alexandrov a călcat pe bec. Elena Udrea a aflat la Târșor
EVZ.ro
Dorian Popa are o nouă iubită! Cum arată femeia care l-a cucerit pe artist! Imagini exclusive cu cei doi, surprinse de paparazzi 
Spynews
Doliu în fotbalul românesc. Fostul președinte al celor de la Dinamo s-a stins în noaptea de joi spre vineri
Capital.ro
Sfântul pe care îl sărbătorim azi, 18 octombrie. O mulțime de români îi poartă numele. E cruce neagră în calendar
Avantaje
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL! ZELENSKI a AVERTIZAT
Mediaflux
Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu, primul mesaj după ce au fost eliminați de la Asia Express. Au părăsit competiția în ediția din 16 octombrie
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Imagini din garsoniera în care locuiește Ioana Tufaru, după ce a plecat din casa lui Gigi Becali: „Luca are în sfârșit camera lui”
Antena 1
Ce țări au același imn? O melodie este împărțită de 3 state!
Shtiu.ro