Maria Constantin și fostul jucător de fotbal, Dacian Varga, au avut parte de o mare surpriză. Aceștia au fost surprinși într-un local de fițe alături de doi bărbați. Ce s-a întâmplat cu cei doi și care este adevărul despre relația lor.
Probleme în Paradis pentru Maria Constantin și Dacian Varga
Interpreta de muzică populară,
Maria Constantin,și fostul jucător al Sportului Studențesc,
Dacian Varga, si-au dat întâlnire într-un restaurant de fițe, unde Dacian se afla la masă alături de doi bărbați. În cel mai neașteptat moment a apărut si Maria în fața localului unde aceasta se pregătea să își parcheze mașina. Ea s-a dus spre masa la care stătea Varga, el era cam agitat în timp ce vorbea cu cei doi bărbați.
Acesta era oarecum surprins de apariția Mariei și începe sa facă niște gesturi largi, trăgând adânc din țigară, pe care o mișca pe sub nasul bărbaților. Dar gesturile Mariei sugereau ca discuția evoluase intr-un mod neprevăzut.
Dintr-o dată, cei doi bărbați s-au ridicat de la masă, iar în același timp Varga si Maria i-au urmat pe cei doi.
Varga, supărat în legătură cu discuția avută, acesta a uitat că este și cu partenera, a lăsat-o pe aceasta în urmă și a început să se grăbească pentru a ieși din local. Maria l-a urmat pe acesta, iar când partenerul i-a cerut cheia de la mașină s-a conformat, așezându-se, pe bancheta din dreapta a mașini.
Probleme în Paradis pentru Maria Constantin și Dacian Varga. Ce s-a întâmplat cu cei doi când credeau că nu sunt văzuți
„Viața mea este mai liniștită”
Trecută prin divorţul de Marcel Toader, Maria Constantin a devenit o femeie precaută. Artista refuză să ofere prea multe amănunte despre relaţia pe care o are cu Dacian Varga, iar anul trecut explica, la Antena Stars, că noul partener îi oferă iubire şi linişte. „Cred că fiecare are dreptul la o viaţă personală, o viaţă privată, o viaţă de familie, alături de cine îi este drag. Viața mea este mai liniștită, de când am oameni dragi lângă mine care mă iubesc”, declara, anul trecut, pentru Antena Stars, Maria Constantin.