Serialul Vlad a căpătat o popularitate foarte mare în rândul telespectatorilor români și a fost urmărit cu sufletul la gură. Pe parcursul sezoanelor difuzate până la final de 2019, pe PRO TV, au ieșit la iveală intrigi nebănuite dintre cunoscutele personaje. Totodată, protagoniștii, în frunte cu celebrul Adrian Nartea, au fost răsplătiți și cu un premiu pentru cel mai bun serial. De curând, oficialii postului de televiziune au anunțat ce se întâmplă cu serialul, dar și când e programată prima difuzare, pe 2020.
Pe lângă data oficială la care va fi difuzat primul episod din sezonul 3 al serialului Vlad, oficialii postului de televiziune au mai dat o veste bună. Thrillerul românesc și-a încheiat cel de-al doilea sezon pe data de 9 decembrie 2019, fiind astfel transmis ultimul episod. De asemenea, revenirea pe micul ecran este mult mai rapidă, decât s-ar fi așteptat telespectatorii.
Serialul de pe PRO TV a căpătat o atât de mare popularitate, într-o perioadă foarte scurtă de la debutul oficial. De aceea, șefii postului au făcut cunoscut că povestea din serialul Vlad va putea urmărită și de către vecinii din Bulgaria, pe cel mai urmărit post de televiziune al lor – bTV. În acest sens, a fost achiziționată licența de difuzare pentru serialul Vlad. Totul după ce a devenit un fenomen la nivelul țării noastre. De aceea, din februarie, episoadele vor fi difuzate și pe postul de televiziune din Bulgaria, marcând astfel o reușită.
“Au fost multe persoane care au spus că Vlad a fost pariul PRO TV pentru anul 2019. Eu sunt de părere că un pariu nu este un risc atunci când ai cărți foarte bune în mână. Cu toții ne dorim să câștigăm. Vlad este rezultatul unui efort susținut al echipei, iar noi, PRO TV, suntem mai mult decât norocoși să avem una dintre cele mai puternice și dedicate echipe de producție. Faptul că primim aprecieri sau că Vlad devine serial internațional nu este decât o dovadă suplimentară a muncii acestei echipe fantastice. Sperăm că povestea lui Vlad va primi aceeași apreciere și în alte piețe”, a declarat Antonii Mangov, senior programming executive al PROTV.
Data oficială la care sezonul 3 din serialul Vlad va reveni este cea de 24 februarie 2020. Cel mai probabil, așa cum a fost obișnuit până acum, ora de difuzare pentru Vlad – Fața întunecată a răzbunării, va fi tot 20:30.