După ce Cristina Șișcanu a fost eliminată de la ”Survivor România”, săptămâna trecută, iată că și Ruby este nevoită să își facă bagajele. Elena Ionescu a fost nominalizată la eliminare prin votul colegilor săi, iar Ruby a ajuns în aceeași postură după ce Cezar Juratoni – câștigătorul imunității băieților – a nominalizat-o.
Lino Golden a fost cel care a completat trioul concurenților nominalizați, după ce a fost ales de Asiana Peng, câștigătoarea imunității fetelor. Cei de acasă și-au putut susține concurentul preferat timp de 60 de minute – prin vot SMS – iar concurentul clasat pe ultimul loc în topul preferințelor telespectatorilor – Ruby – a trebuit să părăsească Republica Dominicană. Dar experiența, pentru Ruby, va rămâne – după cum a declarat chiar ea – de neuitat.
„Cred că publicul meu vrea să mă vadă mai mult cum scot piese decât cum slăbesc aici și cum mă bate vântul. Au fost niște zile dificile pentru noi, mai ales pentru mine, că nu am nicio treabă cu sportul. Este bine pentru echipă că rămâne Elena (n.red. – Elena Ionescu). O să vă susțin de acasă și o să vă duc dorul de îndată ce am stomacul plin. A fost o experiență pe care nu o să o uit niciodată”, a spus Ruby în momentul în care a aflat că a fost eliminată de la Survivor România.
Au apărut primele scene intime la Survivor România, iar în centrul atenției s-a aflat Elena Ionescu, ex-Mandinga. Concurenta s-a despărțit de soțul ei, Dragoș Stanciu, după doar un an de căsătorie, iar la începutul lunii septembrie a anului trecut a dat fanilor, pe rețelele de socializare, această veste neașteptată.
„Sunt foarte bine. Am toate motivele, am ce e mai de preţ în viaţa asta, un copilaş atât de frumos. Merg mai departe pentru că am pentru ce. Nu sunt nici prima, nici ultima. Viaţa e făcută s-o trăim spontan, aşa cum nu te aştepţi. Asta este cea mai bună alegerea pe care am făcut-o în momentul de faţă amândoi. Dragoste cu forţa nu se poate”, a spus Elena Ionescu după despărțire.
Elena Ionescu și Cezar au apărut extrem de apropiați în fața telespectatorilor, iar aceștia au tras concluzia deja că ”se pregătește ceva” la nivel sentimental. Poate că nu este decât o simplă apropiere ”colegială”, însă imaginile au fost sugetive.
”Îți mulțumesc din suflet, Elena”, i-a spus Cezar, ”să dea Dumnezeu să fie bine”. Iar Elena Ionescu, după cum se poate observa în imaginile de la Kanal D, s-a cuibărit la pieptul acestuia. ”Încet, încet, lucrurile se vor așeza”, a mai spus Cezar, în timp ce Elena Ionescu a replicat. ”Să rămâi așa, Tatiana trebuie să fie mândră de tine”. ”Ai văzut că am ținut cu toată lumea, am fost egal”, a continuat Cezar, iar Elena Ionescu i-a mărturisit că, din punctul ei de vedere, este singurul care merită să rămână în competiție până la final. ”Asta înseamnă să fii bărbat, știi? Asta înseamnă să fii om, în primul rând”, a mai spus Elena Ionescu.