Directorul ANM, Florinela Georgescu, oferă detalii despre vremea din perioada sărbătorilor, cu accent pe incertitudinea din zonele mai joase. Ce ne așteaptă de Crăciun și Revelion, de fapt, și ce zone vor veni cu suprize meteorologice?
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a prezentat, duminică seara, prognoza meteo pentru perioada Crăciunului și Revelionului 2023, luând în considerare impactul recent al ciclonului polar asupra țării noastre.
Florinela Georgescu a subliniat că, în ceea ce privește sărbătorile de iarnă, există o probabilitate crescută ca episoadele de precipitații, în special sub forma ninsorii, să favorizeze formarea unui strat de zăpadă, cel puțin în zona de munte. Totuși, pentru regiunile mai joase, specialist ANM a subliniat că nu există informații clare.
CITEȘTE ȘI: Ciclon polar în România. Vremea a luat-o razna, ninge în multe zone din țară
Astfel, cetățenii trebuie să aibă în vedere zonele de munte, dacă își doresc sărbători de iarnă cu zăpadă. Pentru restul regiunilor, prognoza se arată la acest moment incertă.
Având în vedere această reținere a meteorilogilor, este necesară monitorizarea evoluției condițiilor meteorologice, în special pentru cei care vor să-și planifice călătorii sau petreceri în aer liber, pe perioada sărbătorilor
„În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă.
Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare”, a spus Florinela Georgescu, la Antena3 CNN.
Florinela Georgescu a oferit informații privind prognoza pentru sezonul de iarnă, evidențiind anticipările privind evoluția condițiilor meteorologice în a doua jumătate a acestuia, în special după luna ianuarie.
Potrivit acesteia, se preconizează că iarna îți va arăta colții în perioada ce urmează, cu fenomene severe mai probabile în a doua parte a sezonului, în contrast cu luna decembrie. Specialista ANM a realizat o prognoză pentru luna următoare, având în vedere evoluția vremii în anii anteriori, în aceeași perioadă.
„Ținând cont și de ultimele ierni, de primele estimări sezoniere, fenomenele cele mai severe sunt mai probabile în a doua parte a iernii, nu în decembrie. Sezonul trecut s-a încheiat cu un viscol foarte spectaculos pe data de 4 aprilie în regiunea Moldovei. A fost un strat de zăpadă mai mare ca pe tot parcursul iernii trecute.”, a subliniat Florinela Georgescu.
CITEȘTE ȘI: Cum afli vremea exactă pe următoarele 10 zile. Google a dat marea lovitură cu ajutorul AI