Joi dimineață, 16 noiembrie 2023, în Piața Victoriei din București, în fața Guvernului, sindicaliștii au organizat un protest împotriva noii legi a pensiilor. Cine conduce și ce este Confederația Sindicală Meridian, responsabilă de organizarea manifestațiilor.
Joi, 16 noiembrie 2023, între orele 10:00 și 13:00, în fața Guvernului din Piața Victoriei din București se organizează manifestații împotriva Legii privind sistemul public de pensii şi Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de noile modificări din legislație.
Prin protestul autorizat pentru aproximativ 5 mii de persoane din întreaga țară, participanții urmăresc să reamintească reprezentanților Guvernului cât de importante sunt pentru ei revendicările stabilite prin legislație. De asemenea, sindicaliștii cer să fie ascultați de politicieni, pe care îi acuză de indiferență.
Citește și: E oficial, se schimbă Legea Pensiilor. Coaliția a făcut anunțul pentru pensionari
Protestul din Piața Victoriei împotriva legii pensiilor și a măsurilor fiscal-bugetare a fost organizat de reprezentanții Confederației Sindicale Naționale Meridian (CSN Meridian). Organizația în cauză activează în România încă din anul 1994, fiind formată din mai multe grupuri.
În anul 1994, Federația Sindicatelor Miniere ale Cuprului din România și Federația Sindicatelor din Industria Cauciucului din România s-au unit, formând Confederația Sindicală Națională Meridian (CSN Meridian). Ulterior, la aceasta au aderat și alte federații sindicale.
Confederația Sindicală Națională Meridian (CSN Meridian) prezenta, în urmă cu câțiva ani, un număr de aproximativ 150 de mii de membri și este condusă, potrivit informațiilor din spațiul public, de Costel Ichim, care este și președinte al Federației Sindicatelor SILVA.
Conducerea Confederației Sindicale Naționale Meridian (CSN Meridian) susține libertatea de asociere, negocierele colective, solidaritatea sindicală și progresul social, potrivit mesajelor transmise public.
Citește și: Românii care se pot pensiona în 2024. Ce schimbări există în noua lege a pensiilor
În ceea ce privește protestul organizat joi în Piața Victoriei, reprezentanţii CNS Meridian acuză că noile reglementări legislative din legea pensiilor abrogă în mod expres drepturi prevăzute în statutele profesionale ale silvicultorilor, ceferiştilor şi a altor categorii de personal privind pensionarea.
„Protestatarii vor reprezenta lucrătorii din structura confederaţiei, silvicultori, ceferişti, poliţişti locali şi poliţişti naţionali, militari în rezervă şi personal contractual, funcţionari publici din MApN, mineri, funcţionari publici, agricultori, personal nemedical şi medical, personal aeroportuar, personal nedidactic etc”, a transmis CNS Meridian pe Facebook.
Manifestanții susțin că drepturile lucrătorilor stabilite prin Lege privind încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale nu trebuie să fie abrogate. Prin noua lege a pensiilor nu se rezolvă problema inechităţilor din sistem și nici întârzierile aplicării unor legi importante, mai susțin ei.