15 nov. 2023 | 12:47

Un elev a aflat că va primi bursă de merit, chiar dacă are media sub 5. Cum este posibil

Educație
Un elev a aflat că va primi bursă de merit, chiar dacă are media sub 5. Cum este posibil
Un elev a aflat că va primi bursă de merit, chiar dacă are media sub 5. Cum este posibil

Un elev a avut parte de șocul vieții sale, când a aflat că va primi bursă de merit. Băiatul a simțit că a dat norocul peste el, pentru că nu se aștepta la o recompensă din partea școlii, având în vedere că el nu avea rezultate bune la învățătură. Cum a ajuns să primească bursă cu media sub 5.

A primit bursă de merit cu media sub 5

Bursa de merit este o recompensă pe care statul o plătește elevilor care au rezultate bune la învățătură. Este o sumă importantă de bani, pe care elevii o pot folosi cum cred ei de cuviință, dacă se numără printre cei mai buni.

De anul acesta, a fost stabili un nou criteriu de acordare a acestui ajutor. Mai exact, primele 30% dintre medii, în ordine descrescătoare, vor fi recompensate cu o bursă de merit.

Se pare, însă, că poți primi bursă și dacă nu ai… niciun merit. Un elev, cu media sub 5, s-a trezit printre cei care primesc bursă de merit. Nu i-a venit să creadă când a aflat vestea, dar tot ce i-a rămas de făcut a fost să se bucure de banii în plus pe care îi va primi.

 „Așa, deodată, am aflat că mă încadrez la această bursă, cu 4 și ceva. Am intrat aproape de limită, pentru că n-am mai învățat. Cui nu-i trebuie atâția bani?”, a spus elevul, conform ProTV.

Colegii săi sunt extrem de nemulțumiți, mai ales cei cu rezultate foarte bune la învățătură. O elevă, care a tras mult ca să obțină media 10, se simte neîndreptățită de faptul că și cei mai slabi elevi primesc aceiași bani ca ea.

Ce spun autoritățile despre această situație

Multe persoane au comentat pe seama acestui incident și nu consideră normal ceea ce se întâmplă. Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării susține că este o nedreptate, motiv pentru care se pregătește să emită o hotărâre în urma multiplelor plângeri primite.

„Sunt anumite probleme. Acest sistem de acordare a burselor trebuie să fie unitar, după un sistem de notare și nu procentual”, a explicat oficialul, pentru sursa menționată anterior.

Află și: Cum este posibil ca un elev cu media de 1,97 să primească bursă de merit în valoare de 450 de lei. Explicaţia oferită de directoarea liceului

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a comentat și el acest subiect controversat. Fostul oficial spune că ar fi trebuit stabilit un prag pentru acordarea burselor de merit, nu un procent, pentru că nu se știe situația din fiecare clasă și nu este normal ca elevii slabi să fie răsplătiți pentru faptul că nu învață.

Mircea Miclea consideră că sistemul educației de azi îi încurajează pe elevi să fie „șmecheri”. Fostul ministru consideră că acest procent impus de autorități le transmite copiilor că nu contează cât înveți și rezultatele pe care le obții la învățătură, ci unde te situezi și ce noroc ai.

“Modul în care s-au aplicat acum bursele de merit anul acesta s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie”, a spus Mircea Micle pentru EduPedu.

Mircea Miclea adaugă că aplicarea criteriului de acordare a burselor de merit pentru topul primilor 30% dintr-o clasă este fezabilă numai dacă procesul de evaluare este standardizat în mod corect, nu într-un mod mecanic și birocratic. În plus, crede că bursa ar trebui să arate evoluția unui elev de la un an la altul.

Câți bani au primit elevii pe bursa de merit

Elevii au primit banii aferenți burselor de merit pe data de 15 noiembrie, atât pentru luna septembrie, cât și pentru octombrie. Astfel, vor intra în conturi câte 730 de lei pentru fiecare elev beneficiar.

Te-ar putea interesa și: Românii care pot primi 70.000 de euro de la stat. Condiţiile puse, banii sunt nerambursabili

În luna septembrie, care are 21 de zile lucrătoare, începând cu data de 11 septembrie, eliminând cele 6 zile scăzute (perioada în care cursurile nu au avut loc), pentru cele 15 zile de școală din septembrie, suma alocată este de 321 de lei în loc de 450 de lei, conform formulei de calcul. În octombrie, elevii vor primi 409 lei, conform aceleiași formule de calcul.

Formula de calcul este:

(CmB/NZL) x (NZL – NZV)

  • CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
  • NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă;
  • NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă.

În România sunt oferite mai multe tipuri de burse, de la cele de merit, până la cele sociale sau de sprijin al mamelor minore. Iată câți elevi primesc bani de la stat și anul acesta, în funcție de categoria din care fac parte:

Beneficiari pe tipuri de bursă

  • Burse de excelență olimpică I:-208
  • Burse de excelență olimpică I: 2.803
  • Burse de merit: 461.777
  • Burse sociale: 738.821
  • Burse tehnologice: 85.644
  • Burse participarea școlară a mamelor minore: 741
  • Burse școlare 2023-2024 – cuantum minim
  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit: 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei
Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro