Gigi Becali a avut ghinion astăzi, din păcate, ajungțnd cu bolidul său într-un șanț. Din primele informații și declarațiid ate de latifundiar, a intrat într-o depășire, care ulterior a dus la precipitarea lucrurilor, astfel că, Gigi Becali a fost implicat îtr-un accident cu maşina de lux.
Celebrul latifundiar, cunoscut pentru apetențsa sa religioasă, a decis în cursul acestei zile să participe la o slujbă religioasă.
Vezi și: Gigi Becali, accident în Capitală. Cine a coborât din maşina care i-a lovit bolidul de lux
Numai că, la întoarcerea spre casă, așa cum a și declarat de altfel, a ajuns cu maşina de lux într-un șanț.
Conform datelor, accidentul s-a produs în zona Pipera, unde de altfel locuiește. Imediat după producerea accidentului, latifundiarul avea să spună, de fapt, ce s-a întâmplat:
”Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.
Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț.”, declară patronul FCSB.
Află despre: Cât îl costă pe Selly reparația bolidului de lux lovit în accident. Mulți și-ar putea lua o mașină de banii aceștia
Deși este cunoscut pentru micile incidente cu mașina, cu toate astea Gigi Becali este un șofer relativ prudent, dar se pare că astăzi a avut ghinion. În aceași declarație, conform publicației citate, Becali a povestit ce s-a întâmplat și cu bolidul său de lux, un Rolls-Royce:
”Mașina? Doar roțile (n.r – sunt avariate). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit.
Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta”, a precizat Becali pentru GSP.ro.
După cum se știe, patronul FCSB a mai avut parte de un accident, și tot la volanul aceluiași bolid era. Incidentul a avut loc în septembrie a.c., în Sectorul 6, când avea să fie lovit din spate de o altă mașină, condusă de femeie. Tot atunci, aflându-se de accident, acesta povestea cum s-a ajuns în acea situație:
”Eu eram oprit și ea a vrut să vadă dacă s-a întâmplat ceva. A zis că a simțit că m-a atins, dar eu n-am simțit. M-am dat jos și am văzut nu avea nimic, nici mașina ei și nici a mea.
M-a recunoscut. Au început să filmeze, că au crezut că s-a întâmplat ceva. Dar nu s-a întâmplat nimic. Dacă n-are nici o zgârietură mașina, unde e accidentul?”, a reacționat latifundiarul atunci, la Antena 3.
Citește și: Ce spune Gigi Becali despre femeia care i-a lovit maşina
Deși nu se pune problema banilor, se pare că latifundiarul din Pipera a cam avut ghinioane anul acesta, mai ales în trafic. Oricum, în accidentul de astăzi, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.