Are doar 40 de grame, dar este unul dintre cei mai agili pescari ai naturii. Această pasăre frumos colorată, ce pare de o gingășie aparte este, de fapt, un adevărat prădător. Un fotograf a reușit să surprindă imagini superbe cu momentul în care se scufundă în apă fără probleme.
Micul mare viteaz al naturii este o pasăre care, la maturitate, nu depășește greutatea de 40 de grame. Alcedo atthis mai este numit și „regele pescar” – o specie de păsări superbe, frumos colorate, dar care sunt, de fapt, adevărați prădători.
Recent, artistul Jose Luis Rodriguez a fotografiat un exemplar spectaculos de rege pescar în timp ce pasărea se scufunda în râul Adaja din Avila, Spania, pentru a prinde un pește. Imaginile au făcut furori în mediul online.
„Îmi place dinamica acestor imagini, în care mișcarea păsării este suspendată parcă în timp de bulele de aer generate de impactul cu apa”, a spus fotograful.
Cu toate că este un animal de mici dimensiuni – ajunge la o lungime de 17 centimetri – este aproape imposibil de ratat, datorită nuanțelor de albastru și cupru ale penelor. Alcedo atthis este o specie protejată prin lege în Marea Britanie.
Poate fi văzută pe tot parcursul anului, stând pe ramuri joase deasupra apei, scufundându-se brusc pentru a prinde un pește mic. Exemplarele de rege pescar trăiesc în cuiburi asemănătoare vizuinilor lângă lacuri și alte căi navigabile, alegând locuri perfecte pentru pescuit.
Te-ar putea interesa și: Pasărea rară descoperită în Delta Dunării. Se mai găsește doar în America
Combinația izbitoare dintre spatele său albastru strălucitor și pieptul de culoarea cuprului face ca Alcedo atthis să fie inconfundabil. Masculii au ciocul complet negru, femelele au o pată roșie portocalie la bază.
Există aproximativ 90 de specii de rege pescar în întreaga lume, dintre care majoritatea au penaj viu colorat.
Te-ar putea interesa și: Pasărea din România care face ouă albastre. Se vând cu prețuri mult mai mari