Capitala este locul unde majoritatea românilor se îmbulzesc să-și facă un viitor. Bucureștiul este și va rămâne zona zero atunci când vine vorba despre candidați, dar și pentru angajatori. Ce salarii sunt și care sunt cele mai convenabile?
Lupta cea mare pe locurile de muncă este în București. Aici se află cele mai multe și cele mai mari companii din România, dar și cea mai consistentă bază de candidați. 41,5% din candidații activi se află în București și caută un loc de muncă tot aici. Următorul județ ofertant este Clujul, deși se află la o distanță destul de mare de București, înglobează 7% din numărul total de candidați. Din candidații din Capitală, 37% se află la început de carieră, aproape 50% sunt mid și seniori level și 10% au poziții de managemant. După București și Cluj, în conformitate de numărul de candidați activi, sunt: Timiș, Brașiv și Iași, Constanța, Prahova, Sibiu și Ilfov.
„Când vine vorba despre Cluj, lucrurile au explodat în ultimii ani, de când a crescut exponenţial volumul investiţiilor străine. Din foarte multe puncte de vedere – şi aici mă refer la dinamica angajărilor, la salarii, la relaţia dintre angajaţi şi angajatori – Clujul a devenit din ce în ce mai apropiat de Bucureşti. Într-atât de apropiat încât începem să vedem un flux invers al migraţiei – nu mai sunt atât de mulţi clujeni care vin să lucreze în Capitală cât sunt mai degrabă bucureşteni care vor o relocare definitivă în Cluj”
Bogdan Badea, CEO eJobs România
La polul opus, se află Covasna, Teleorman, Harghita, Giurgiu sau Călărași. Numărul de candidați disponibili pentr angajatori extrem foarte limitat.
„Aceste zone au şi un număr mic de candidaţi, dar şi o ofertă săracă a locurilor de muncă. Sunt, mai degrabă, locuri în care angajatorii caută oameni pentru a-i reloca în oraşe mai mari. Pe de altă parte, şi candidaţii se uită mai mult la joburile postate în oraşele mari din apropiere, iar cei din sudul ţării îşi doresc să facă tranziţia înspre Bucureşti”
Bogdan Badea